Categories: Comunitate

Toteştiul trece pe gaz metan

Magdalena Şerban

Printr-un proiect depus la Ministerul Economiei şi aflat în proces de evaluare, primăriile unor comune din Ţara Haţegului, mai precis Toteşti, Râu de Mori, Densuş, General Berthelot, Sălaşu de Sus şi Sântămăria-Orlea, au solicitat sprijin financiar, în vederea introducerii gazului metan.
„Proiectul de introducere a gazului metan a fost depus în toamna anului trecut. Momentan, avem studiul de fezabilitate finalizat şi aşteptăm avizele cerute în Certificatul de Urbanism.  Dacă se materializează programul investiţional, locuitorii din Toteşti vor fi 2024 de beneficiari ai acestor facilităţi. Până acum, ei s-au încălzit fie pe bază de lemne, fie pe bază de curent. În ceea ce priveşte apa caldă, apelează la boilere electrice, iar pentru încălzirea propriu-zisă, au sobe”, a declarat Tiberiu Pasconi (foto), primarul comunei Toteşti, care a anunţat că distribuţia gazului se va face de la el din comună, către celelalte localităţi.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în…

14 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cu o floare nu se face primăvară, la fel cum nu s-a făcut nici cu…

24 de ore ago

Vi se pare cunoscut? „Diaspora-i cu noi!”, „Libertate”, ”Turul doi, înapoi”, ”Jos Iohannis”

Susţinători ai Alianţei pentru Unirea Românilor au organizat, sâmbătă, mitinguri în fața prefecturilor din țară.…

24 de ore ago

Bulina albă

Paul Șerban, artist din Valea Jiului Pentru lucrarea inedită realizată în munții Văii Jiului, cu…

24 de ore ago

Bulina neagră

Cristi B., din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru hărțuire, victimă…

24 de ore ago

A ajuns la închisoare pentru că și-a abandonat familia

Hunedoreanul ar urma să stea doi ani într-un penitenciar, după ce a fost condamnat pentru…

24 de ore ago