Categories: Actualitate

Toţi contrabandiştii rămân în arest

Cristina Ghenea

Nici o şansă ca vreunul dintre inculpaţii din dosarul „Trabucul lui Moş Crăciun“ să scape din arest. Deşi încercările curg una după alta, magistraţii nu sunt de acord cu punerea contrabandiştilor în libertate.
Este vorba despre Iulian Predică, din Rădăuţi şi de Gheorghe Nicola, din Timişoara, care au cerut să fie eliberaţi provizoriu sub control judiciar, dar şi de Marius Dolga, din Arad, care spera să poată scăpa de închisoare, pe baza unei cauţiuni. „În toate cele trei cazuri, instanţa a respins astăzi (n.r. ieri) cererile şi a menţinut măsura de arest preventiv. Inculpaţii au atacat hotărârea prin recurs, iar dosarul urmează să fie înaintat Curţii de Apel Alba Iulia, pentru soluţionare“, a declarat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara.
Tot ieri, la Curtea de Apel Alba Iulia, s-a judecat recursul depus de Dănuţ Pop, din Arad, care a fost nemulţumit de faptul că magistraţii hunedoreni i-au respins cererea de eliberare. De altfel, a mai fost judecat şi recursul formulat de DIICOT împotriva hotărârii Tribunalului Hunedoara de a-l pune în libertate pe deveanul Emilian Borza senior. „În primul caz, instanţa a respins recursul, iar în cel de-al doilea l-a admis, astfel că ambii inculpaţi rămân în arest“, a declarat Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia.
Alături de alte câteva zeci de persoane, cei cinci inculpaţi au fost acuzaţi că au introdus ţigări, cafea şi alcool în mod fraudulos în România. Marfa era achiziţionată din Ucraina, Republica Moldova, Turcia, dar şi Serbia, iar prejudiciul adus statului ajunge până la 2,5 milioane de lei.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

11 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

16 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

16 ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

16 ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

16 ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

16 ore ago