Un bărbat în vârstă de 29 de ani, cunoscut cu antecedente penale pentru infracţiuni de trafic de droguri, a fost, din nou, arestat, după ce ofiţerii de la Crimă Organizată i-au găsit în locuinţă 12 plante de canabis, pastile cu amfetamină, dar şi ketamină.
Este vorba despre Alexandru Emil Băloi, din Petroşani, judecat încă din 2008 într-un dosar de trafic de droguri, care la ora actuală se află în recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Bărbatul a intrat, din nou, în atenţia procurorilor, după ce, săptămâna trecută, Poliţia municipiului Petroşani a fost sesizată cu privire la faptul că într-o locuinţă închiriată de acesta sunt mai multe ghivece cu plante de canabis. Oamenii legii au sesizat, la rândul lor, Crima Organizată, iar ofiţerii BCCO Alba Iulia au efectuat o percheziţie la adresa respectivă. ”Au fost identificate 12 plante de canabis de aproximativ 1 – 1,2 metri, iar în jurul ghivecelor au fost descoperite dispozitive de iluminat artificial, precum şi dispozitive de aeraj şi de păstrare a umidităţii aerului, toate specifice unei culturi de canabis indoor. De asemenea, tot în locuinţă s-a mai găsit şi un cântar de precizie, folosit pentru porţionarea drogurilor, o cantitate de peste jumătate de kilogram de cannabis pregătit pentru valorificare pe piaţa de profil, precum şi un număr de 11 comprimate de amfetamină. Asupra suspectului a fost găsit un plic cu ketamină cristalizată”, a declarat comisarul şef Traian Berbeceanu, şeful BCCO Alba Iulia.
Alexandru Emil Băloi a fost prezentat procurorilor de la Biroul Teritorial DIICOT Hunedoara, care l-au trimis în instanţă, cu propunere de arestare preventivă. Magistraţii Tribunalului Hunedoara au decis arestarea lui pentru 29 de zile, însă suspectul a declarat recurs împotriva hotărârii, astfel că dosarul va fi trimis Curţii de Apel Alba Iulia pentru soluţionare. De menţionat este că bărbatul aşteaptă ca, peste câteva zile, să-şi primească şi condamnarea definitivă în dosarul aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. (C. Ghenea)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…