Cristina Ghenea
Doi bărbaţi au fost prinşi în flagrant, în timp ce încercau să vândă 700 de grame de haşiş, în parcarea unui motel de pe DN7. Aceştia fac parte dintr-o grupare de traficanţi de droguri, care acţionează pe raza judeţelor Alba şi Hunedoara, încă din 2010.
Le aduceau din Spania
Poliţiştii de la Biroul de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Hunedoara i-au prins pe cei doi tineri în cursul zilei de vineri. Aceştia aveau asupra lor şapte plăci de câte 100 de grame de haşiş, pe care încercau să le vândă. Ulterior, poliţiştii au mai depistat încă doi membri ai grupării de traficanţi – unul dintre aceştia a fost, de asemenea, reţinut, iar celălalt a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile în lipsă, întrucât, în prezent, este plecat în Spania. „Cei patru membri ai grupării aduceau droguri din Spania, în localitatea Vinţu de Jos, din judeţul Alba, pentru a le vinde ulterior, atât pe raza acestui judeţ, cât şi pe raza judeţului Hunedoara. În total, am confiscat de la aceştia un kilogram şi jumătate de haşiş şi 10 grame de cocaină. Trei dintre ei au primit mandate de arestare pe 29 de zile, iar al patrulea a primit mandatul în lipsă pe 30 de zile, fiind plecat din ţară”, a declarat inspectorul principal Lucian Năboiu, şeful SCCO Hunedoara.
În urma cercetărilor efectuate de către poliţişti, s-a constatat că cei patru traficanţi au reuşit să introducă în ţară, din 2010 şi până în prezent, circa şase-şapte kilograme de haşiş, precum şi mici cantităţi de cocaină. Bărbaţii au vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani şi sunt toţi din judeţul Alba.
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…