Procurorii şi poliţiştii de la structurile de Combaterea Criminalităţii Organizate Hunedoara au încheiat cercetările în dosarul de trafic de droguri, în care sunt cercetate patru persoane, printre care şi deveanca Roxana Căpăţînă (foto). Rechizitoriul a fost trimis în judecată la Tribunalul Hunedoara. Urmează că instanţa să se exprime cu privire la legalitatea întocmirii rechizitoriului şi să decidă asupra începerii judecăţii de fond.
Roxana Căpăţînă, Mircea Vasile Stancu, Ioan Neguţi şi Laurenţiu Anton Gheorghe sunt acuzaţi în acest dosar de trafic de droguri, introducere în ţară de droguri de risc, fără drept şi deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu. Ioan Neguţi mai este trimis în judecată într-un alt dosar pentru acuzaţii similare, bărbatul fiind în arest preventiv.
În ceea ce priveşte acest dosar, reamintim cititorilor că în 23 februarie, Roxana Căpăţînă a fost oprită în trafic de poliţiştii din judeţul Vâlcea. În maşina cu care se deplasa, condusă de un şofer, au fost găsite droguri. Procurorii DIICOT au informat că au fost găsite 200 de grame materie vegetală de culoare verde-oliv cu miros specific – canabis, precum şi nouă bile din plastic care conţineau o substanţă asemănătoare cu cocaina. Deveanca le-a spus poliţiştilor că a primit drogurile de la o persoană din Petroşani cu indicaţia să le ducă unui individ din Bucureşti. Mircea Vasile Stancu a fost arestat preventiv la câteva zile după ce a fost arestată Roxana Căpăţînă. În prezent, Tribunalul Hunedoara a dispus înlocuirea arestului preventiv pentru Căpăţînă şi Stancu cu arestul la domiciliu, decizia nu a fost contestată şi a rămas definitivă.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
O sa primeasca doi-trei ani cu suspendare...Ce credeti ca o sa faca in acest timp? Ati ghicit: fata se va cuminti, se va apuca de treaba cinstita, va rspecta legile tarii si va bea numai apa minerala. Singurele prafuri cu care va fi pudrata pe nasuc vor fi de la faiana alba si de la zaharul pudra cu care va acoperi gogosile...Of, ohhh...Chiar ati crezut? Imediat ce va ajunge in libertate...traficul cu droguri va fi reluat. Sunteti prosti sa credeti altceva??? Ce altceva inseamna inchisoarea cu suspendare decat cec in alb sa mintim, sa furi, sa escrochezi, sa faci trafic de droguri sau de carne vie...
O sa primeasca doi-trei ani cu suspendare...Ce credeti ca o sa faca in acest timp? Ati ghicit: fata se va cuminti, se va apuca de treaba cinstita, va respecta legile tarii si va bea numai apa minerala. Singurele prafuri cu care va fi pudrata pe nasuc vor fi de la faiana alba si de la zaharul pudra cu care va acoperi gogosile...Of, ohhh...Chiar ati crezut? Imediat ce va ajunge in libertate...traficul cu droguri va fi reluat. Sunteti prosti sa credeti altceva??? Ce altceva inseamna inchisoarea cu suspendare decat cec in alb sa mintim, sa furi, sa escrochezi, sa faci trafic de droguri sau de carne vie...