Traficantul de droguri rămâne în arest
Lucian Napeu, hunedoreanul de 24 de ani acuzat de trafic de droguri, a fost prezentat ieri în faţa magistraţilor Curţii de Apel Alba Iulia. Aceştia au respins recursul făcut de el săptămâna trecută, după ce judecători de la Tribunalul Hunedoara au admis propunerea de arestare preventivă a lui Napeu pentru 29 de zile. În urma unei percheziţii la domiciliu, ofiţerii de la Crimă Organizată Hunedoara au descoperit în locuinţa lui Lucian Napeu o cultură de canabis, dar şi produse necesare creării unor condiţii favorabile pentru creşterea acestor plante. (C. Ghenea)