„Paradoxal, ne încurcă ceaţa! Am făcut sâmbătă o vizită pe autostradă. Lucrările erau în grafic, iar mobilizarea era maximă. (…) Optimismul ne spune că în data de 15 noiembrie vom da drumul la autostradă. Dacă nu putem face marcaje şi alte lucruri care ţin exclusiv de vreme, acest termen va fi luni, 19 noiembrie“, a spus prefectul judeţului Hunedoara.
Traficul rutier pe autostrada A1, între nodurile Şoimuş şi Simeria, a fost închis din 10 octombrie pentru realizarea unor lucrări de conexiune între sectorul de autostradă Deva – Orăştie, aflat sub trafic, cu lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva, în execuţie.
Circulaţia rutieră este închisă pe o lungime de aproximativ 13 kilometri, traficul desfăşurându-se deviat pe DN 7, pe segmentul Simeria – Deva. (Sorin Blada, Agerpres).
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…