O femeie în vârstă de 50 de ani, din Hațeg, care se afla la volanul unui autoturism Logan, și-a pierdut viața după ce a lovit o autoutilitară ce transporta sicrie. Tragedia s-a produs, vineri dimineața, pe DN 66, în zona localității Ciopeia, din apropiere de Hațeg.
Potrivit datelor furnizate de polițiștii rutieri, femeia care se afla la volanul autoturismului care a produs tragedia a intrat pe contrasens și lovit în plin autoutilitara care circula regulamentar din sens opus. „În urma impactului dintre un autoturism şi o autoutilitară ce transporta sicrie, trei persoane, două femei şi un bărbat, au suferit multiple traumatisme. La sosire, echipajele specializate în descarcerare şi ajutor medical de la Detaşamentul Petroşani şi Garda Baru au găsit două persoane cu multiple trumatisme, dar conştiente, şi o altă victimă, încarcerată în autoturism, aflată în stop cardio-respirator. Personalul medical al SAJ și pompierii salvatori au încercat să resusciteze femeia timp de aproximativ o oră, dar fără rezultat”, a declarat maiorul Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.
Cele două persoane aflate în autoutilitare care transporta sicrie, un bărbat de 52 de ani și o femeie de 48 de ani, au ajuns la spital în stare gravă. Polițiștii au întocmit în cauză dosar de cercetare penală. (M.Crivăț)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…