Categories: EvenimentFlash

Traian Berbeceanu, declarat poliţistul anului 2013

Loredana Goangă

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual i-a oferit comisarului şef Traian Berbeceanu titlul de „Poliţistul Anului 2013”. Alături de acesta a fost premiat şi vicepreşedintele SNPPC Hunedoara, Vasile Bucuci.
Decizie în unanimitate!
Sâmbătă, Traian Berbeceanu, fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba a fost răsplătit, la Poiana Braşov, pentru „încrederea în mişcarea sindicală a poliţiştilor şi pentru contribuţia adusă la creşterea forţei SNPPC”. După ce toţi cei 132 de lideri de sindicat din Poliţie, veniţi la eveniment, au decis în unanimitate acordarea titlului de „Poliţistul Anului 2013”, Berbeceanu a primit cu emoţii Diploma de onoare şi placheta oferită. În faţa colegilor săi, comisarul şef a spus că se va dedica în continuare carierei sale, însă şi-ar dori ca poliţiştii să fie mai uniţi la necazuri, iar liderii din sindicat să îi reprezinte cu demnitate pe cei care i-au ales.
Datorită felului în care s-a expus şi l-a sprijit în permanenţă pe fostul şef al BCCO Alba, poliţistul hunedorean Vasile Bucuci, vicepreşedintele SNPPC Hunedoara, a primit o Diplomă de onoare. Totodată, nominalizarea lui Traian Berbeceanu la titlul de „Poliţist al anului 2013” a venit la propunerea filialei sindicale a poliţiştilor hunedoreni.
„Am fost arestat ilegal”
În legătură cu acuzaţiile care i se aduc şi dosarul în care este cercetat, comisarul şef a ales să nu facă foarte multe comentarii, însă şi-a susţinut încă o dată nevinovăţia. „Nu pot să fac foarte multe aprecieri cu privire la dosarele în care sunt implicat şi sunt convins că până la urmă se va face dreptate. Vreau să le mulţumesc în mod deosebit lui Vasile Bucuci şi lui Dumitru Coarnă ( n. r. vicepreşedintele SNPPC la nivel naţional), pe care din păcate i-am cunoscut doar în momentul în care am fost arestat ilegal şi deţinut ilegal, pentru că am fost şi sunt un poliţist corect. Nu am acceptat târguri ieftine şi compromisuri”, a spus acesta.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Si Igna Emilian George a fost arestat si nu a stiut de ce. Poate cand scrii o carte o sa ne zici.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a îmbătat criță și a fă­cut praf un bolid cum­părat din banii pu­blici. Cârcotașii dintr-o…

4 ore ago

Şoseaua Hunedoara-Sântuhalm, modernizată la standardul TransRegio pentru conexiune directă cu A1

Şoseaua care face legătura între mu­ni­cipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…

4 ore ago

Bulina albă

Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…

4 ore ago

Bulina neagră

Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…

4 ore ago

Te-ai vaccinat împotriva Covid? S-ar putea să ai probleme cu inima

Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre mo­dul în care nanoparticulele lipidice…

4 ore ago

Nu s-a schimbat nimic. Cu salarii babane, unii medici încă cer șpagă

Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…

4 ore ago