Dosarul în care fostul comisar şef al BCCO Alba, Traian Berbeceanu (foto stânga), a fost trimis în judecată de DIICOT, ar putea fi conexat cu dosarul în care au fost trimişi în judecată de către DNA anchetatorii săi, respectiv Ioan Mureşan (foto dreapta), Nicolae Cean şi Alin Muntean.
Propunerea a venit din partea preşedintelui completului de magistraţi care judecă dosarul anchetatorilor lui Berbeceanu, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Potrivit reprezentantului Biroului de presă al ÎCCJ, asupra propunerii de conexare a dosarelor, magistraţii se vor pronunţa la termenul din 21 ianuarie. De menţionat este faptul că dosarul în care Berbeceanu a fost trimis în judecată se află pe rolul Tribunalului Bucureşti şi a intrat în judecata de fond, tot pentru luna ianuarie fiind fixat primul termen de judecată.
De asemenea, magistraţii ÎCCJ care judecă dosarul anchetatorilor lui Berbeceanu vor trebui să se pronunţe în aceste zile şi asupra cererilor făcute de comisar. Acesta a solicitat audierea în calitate de martori a Alinei Bica, fosta şefă DIICOT, a procurorului şef adjunct al DIICOT, Elena Hosu, cea care conduce în prezent interimar instituţia, dar şi a şefului Poliţiei Române, Petre Tobă.
S-a îmbătat criță și a făcut praf un bolid cumpărat din banii publici. Cârcotașii dintr-o…
Şoseaua care face legătura între municipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…
Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…
Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…
Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre modul în care nanoparticulele lipidice…
Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…
View Comments
Ha ha ha. O gasca de infractori uriti. La puscarie cu ei.
Din gasca asta lipseste jigodia de proc chirila costel. El a scpat ca i-a sifonat pe ceilalti. Un sifon jegos si las.