Transporta lemne, dar n-avea acte
Poliţiştii din Crişcior au descoperit în trafic un autotractor care circula pe D.N. 74, din direcţia Abrud-Brad şi care transporta cantitatea de şase metri cubi dulapi de molid, dar nu avea şi avizele de însoţire prevăzute de lege.
„Întreaga cantitate de material lemnos a fost confiscată, iar conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din judeţul Alba, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 3.000 de lei”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. (M.Gânju)