“Nu mai avem şcoală în comună. Au funcţionat clasele I-IV, însă de mai bine de 10 ani s-au desfiinţat. Copilaşii stau pe la oraş, ca să poată să urmeze cursurile. Cei de nivel liceal îşi mai găsesc locuri pe la internat, alţii apelează la rude sau chirii, iar alţii stau cu tot cu părinţii în locuinţe cumpărate de aceştia. Necazul e că nici consătenii nu au cu ce să meargă pe la oraş, pentru a-şi lua câte ceva. Se ajută cu transportul ei între ei, care are maşină îi sprijină şi pe ceilalţi şi uite aşa îşi rezolvă problemele. Dacă trebuie să meargă la spital sau să-şi cumpere medicamente, fiecare caută soluţii. Cei care au copii sau nepoţi pe la oraş şi îi vizitează săptămânal, sunt cazuri fericite. Medic de familie avem doar unul, la Florese, şi vine lunar. De aceea cred că prioritar ne este un microbuz. Să vedem cum reuşim să achiziţionăm un astfel de mijloc de transport”, a spus Romulus Stroia (foto), primarul comunei Bunila. Potrivit acestuia, tocmai în ideea de a nu se bloca de tot legătura rutieră în sezonul rece, administraţia locală are pregătit un utilaj multifuncţional cu care să intervină în procesul de deszăpezire a drumurilor comunale. De asemenea, în nota informativă transmisă Prefecturii Hunedoara, s-a stipulat necesitatea a 30 de tone de material antiderapant. (M. Şerban)
Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în…
A renunțat la postul călduț și leafa de mii de lei chiar acum când se…
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, condus de Natalia Intotero, a anunțat finalizarea construcției…
Prof. dr. Maria Ștefănie, inspector școlar general al județului Hunedoara Pentru că a fost recompensată…
Iosif N., din Călan Pentru că este acuzat că și-a abuzat sexual propriile fete, una…
O tânără din municipiul Petroșani a fost trimisă în judecată pentru infracțiuni de complicitate la…