Transportul public în Deva, asigurat doar de Tirius Transtur
Consiliul local Deva a aprobat vineri, 4 martie, în şedinţă de îndată, acordarea a 34 de Licenţe de Traseu pentru SC Tirius Transtur SRL, singurul operator care va asigura transportul public din municipiu. Asta, după ce o altă firmă care opera la nivelul municipiului Deva, SC DevaTrans SRL, a pierdut contractul cu municipalitatea, implicit traseele pe care le asigura, în urma unei decizii definitive a instanţei. Cursele pe traseele preluate de SC Tirius Transtur SRL se vor efectua conform programului anterior, iar la transferul licenţelor de transport nu a existat nici o întrerupere sau o disfuncţionalitate în asigurarea acestui serviciu, a precizat Petru Mărginean, primarul Devei.
În plus, administraţia locală a municipiului a arătat că din punct de vedere tehnic, dar şi al comportamentului şoferilor, calitatea serviciului de transport public va fi mai bună, odată cu acest transfer. Contractul semnat cu SC Tirius Transtur SRL va fi valabil pe o perioadă de doi ani, timp în care Primăria Deva doreşte să pună în practică un proiect de modernizare şi de aducere la standarde civilizate a acestui serviciu. Deocamdată nu a fost stabilită modalitatea prin care se va materializa acest proiect, fiind luate în calcul mai multe variante, printre care o finanţare din fonduri europene. Transportul public din Deva este pe lista de priorităţi a primăriei şi din cauză că devenii sunt extrem de nemulţumiţi de calitatea serviciului.