Trasee de vizitare aprobate pentru Ansamblul Istoric Mina Petrila
Adriana Năstase
Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara a aprobat, ieri, un regulament de vizitare al Ansamblului Istoric Mina Petrila, obiectiv cultural creat în perimetrul fostei mine de cărbune din localitate, astfel că acesta poate fi integrat într-un circuit turistic şi cultural care include mai multe puncte de reper.
Două trasee
„Pentru că ne dorim ca vizitarea Ansamblului Istoric Mina Petrila să se desfăşoare în siguranţă, colegii mei au elaborat un Regulament de vizitare care va intra în vigoare după votul de astăzi (n.r.-joi, 11 mai). Au fost stabilite două trasee de vizitare şi programul de vizitare. (…) De altfel, Ansamblul Istoric Mina Petrila este una dintre locaţiile în care se va desfăşura Festivalul Opera Nights 2023″, a declarat preşedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor (foto), la finalul unei şedinţe a instituţiei administrative. Potrivit regulamentului adoptat de consilierii judeţeni, traseul 1 din cadrul Ansamblului Istoric Mina Petrila include Monumentul Minerului, mina şcoală, sala de apel a minerilor, Casa Pompadou – fosta sală a compresoarelor, Muzeul Salvatorului Mineri. Cel de-al doilea traseu, include puţurile de extracţie – Puţul Centru şi Puţul cu Schip, ateliere, Galeria Deak, fosta staţie de ventilatoare a Minei Petrila.
Cea mai adâncă
Programul de vizitare a fost stabilit între orele 9,00 – 17,00, în perioada 1 aprilie – 30 octombrie, şi 10,00 – 15,00, în perioada 1 noiembrie – 30 martie. Ansamblul Istoric Mina Petrila include o suprafaţă de 163.885 metri pătraţi de teren şi 28 de clădiri, dintre care au fost clasate în Lista monumentelor istorice Mina Deak, atelierele mecanice, Puţul Nou cu Schip, Puţul Centru, Preparaţia veche de cărbune, clădirea compresoarelor şi termocentrala cu coşul de fum.
În ianuarie 2022, CJ Hunedoara a aprobat cumpărarea mai multor imobile înscrise pe Lista monumentelor istorice situate în perimetrul fostei Mine Petrila, cu scopul introducerii acestora într-un circuit turistic, după modelul altor exploatări miniere închise din Europa. Mina Petrila a fost înfiinţată în anul 1859, fiind cea mai adâncă din Valea Jiului, cu galerii care coboară până la 1.000 de metri sub pământ. Exploatarea minieră a fost închisă în anul 2015, pe 30 octombrie 2015 fiind extrasă ultima tonă de cărbune.