Sorina Popa
În fiecare zi, bolnavii de Covid duc o luptă nedreaptă. Ajunși în spitale, oamenii mor pe capete. Unii, mai norocoși, scapă, dar rămân cu sechele. Cei de la conducere însă au alte preocupări, știți, negocieri, lupte pentru ciolan. Zilnic autoritățile stau în ședințe, iar pacienții sunt pe cont propriu în multe locuri din țară.
Cocktail de anticorpi
Se știe mai puțin poate că spitalele, în general, nu numai că nu au locuri pentru bolnavii cu Covid, dar nu au nici medicamentele necesare pentru tratament. Șefii unităților medicale din județ susțin că solicită cantități mai mari de medicamente, dar primesc prea puține.
O veste bună este că în județ, DSP Hunedoara a mai adus aproape 200 de doze de anticorpi monoclonali, un tratament foarte bun, de care a beneficiat și fostul președinte Donald Trump. Anticorpii monoclonali sunt cei care l-au pus pe picioare în câteva zile pe Donald Trump, atunci când la începutul lui octombrie 2020 imas-a îmbolnăvit de Covid. Evident, atunci s-a spus că era vorba despre un “cocktail de anticorpi experimentali, aflați încă în teste”, dar, da era vorba de anticorpii monoclonali. Câteva luni mai târziu, amestecul de anticorpi monoclonali REGN-COV2, dezvoltat de compania farmaceutică americană Regeneron, a fost aprobat în Statele Unite, apoi în februarie 2021 a primit și recomandarea Agenției Europene a Medicamentului. Potrivit EMA, medicamentul se administrează sub formă de picături și este recomandat în tratarea pacienților care nu au nevoie de oxigen suplimentar și care prezintă risc ridicat de a evolua spre o formă gravă de Covid.
Costă 2.000 de euro
„Am reușit să mai aducem 198 de doze de anticorpi monoclonali și le distribuim în spitalele din județ. Se administrează câte 2 flacoane pentru un pacient. Costă 2.000 de euro/2 flacoane. Evident, este gratuit tratamentul, pacienții nu plătesc nimic. Am obținut mai mult decât alte județe mari, și asta e bine. Cu acești anticorpi sunt tratați bolnavii de Covid în faza de început, dar fac dozele și merg acasă, se vindecă”, a declarat Sebastian Mezei, directorul executiv al DSP Hunedoara.
Ieri, numărul îmbolnăvirilor de virus a scăzut la noi, la fel și numărul celor care s-au vaccinat. Ieri, s-au imunizat împotriva Covid încă 2.717 hunedoreni, față de aproape 5.000 în weekend. De azi încep însă maratoanele de vaccinare în trei municipii din județ.
Și la nivel național a scăzut mult numărul celor infectați cu noul virus, ieri înregistrându-se 8.971 de cazuri noi.
17 Locație: Deva, jud. Hunedoara Tip job: Full-time / Part-time Hai să construim viitorul împreună! ️ Ești pasionat…
Zvonul zilei din regiunea cu lămpașe este legat de un doftor de necuvântătoare, un nou…