Incidentul s-a petrecut în zona centrală a municipiului Hunedoara, în vara acestui an, iar unul dintre cei cinci trecători fugăriți și amenințați cu sabia de către individ a avut nevoie de spitalizare. Potrivit anchetei, interlopul și-a ales victimele la întâmplare, fără un motiv.
A premeditat totul
Bărbatul a amenințat mai mulți cetățeni, spunându-le că îi va ucide. Asta, pentru că o persoană asculta muzică la căști, altele se aflau în fața unui magazin, adică fără un motiv concret. Cei amenințați au sunat la Poliție. Individul era înarmat cu o macetă cu lama de aproximativ 50 de centimetri. Acesta a predat de bunăvoie maceta și nu a opus rezistență. El a fost acuzat de lovire și alte violențe, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice. Când a fost trimis în judecată de către procurorii din Hunedoara, una dintre acuzații a fost retrasă întrucât bărbatul tăiat cu maceta și-a retras plângerea. Procurorii au mai stabilit și că individul își cumpărare maceta cu câteva zeci de minute înainte de a provoca scandalul. La anchetă a susținut că nu a avut nici o intenție de a-l lovi sau tăia pe tânăr și nu a amenințat pe nimeni. În baza probelor, Judecătoria Hunedoara l-a condamnat la mai multe pedepse pe individ, iar după comasare a rezultat o sentință de 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendare. (M.Gânju)
Vorbesc cârcotașii prin târg că un șef din zonă a făcut o mică avere, doar…
Natalia Intotero, ministrul Culturii Pentru că a pus piciorul în prag și a solicitat demisia…
Claudiu V., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată sub acuzația de…
În cadrul ședinței Adunării Generale a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), desfășurată…
Autoritățile olandeze continuă ancheta în cazul jafului spectaculos de la Muzeul Drents din Assen, unde…
Micuțele gimnaste de la Clubul Sportiv Municipal Deva (CSM) și-au reluat antrenamentele după perioada sărbătorilor…