Trei ani să facă grupurile pe gaze, dacă nu, Termocentrala, înapoi!
Federaţia Sindicatelor Libere Independente Energetica cere Guvernului să ia înapoi Termocentrala Mintia, deoarece investitorii irakieni au încălcat prevederile contractului de vânzare-cumpărare.
Astfel, aceștia au început să vândă pe bucăți termocentrala și să o demoleze, deși în contract aceste lucruri erau interzise, anunță cei la Ziarul Național. Oricum, până la această oră, nu s-a conturat nimic din grupurile pe gaze care ar trebui să fie date în funcțiune la sfârșitul lui 2026. Dacă investiția nu va fi finalizată până atunci, statul își va lua înapoi termocentrala, iar irakienii vor plăti și penalități de 50 milioane de euro.
Fără demolare
Marii investitori care au cumpărat cu 90 milioane de euro termocentrala Mintia au încălcat deja prevederile contractuale, ceea ce înseamnă că obiectivul trebuie să se întoarcă în proprietatea statului român, susține Federaţia Sindicatelor Libere Independente Energetica. Astfel, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1950/27.12.2022, MASS GLOBAL ENERGY ROM SRL nu avea voie să înstrăineze bunuri din Termocentrala Mintia până la punerea în funcţiune a noii centrale. Din informaţiile deţinute, s-au vândut peste 40 de tone de uleiuri, rezervoarele aferente, peste 5 km de cale ferată şi alte instalaţii, susține federația. ”Acest fapt, împreună cu nerespectarea legislaţiei române, atrage anularea pe loc a contractului de vânzare-cumpărare şi este suficient pentru ca Ministerul Energiei, conform clauzelor contractuale, să ia Termocentrala Mintia înapoi la Statul Român. Totodată, în contract era stipulat faptul că, împreună cu Ministerul Energiei, se va stabili un grafic de realizare a lucrărilor, grafic care nu s-a întocmit nici până în prezent. Irakienii au tot chemat autoritățile și au pozat în mari investitori, dar nu au făcut nimic. Pe lângă faptul că au încălcat contractul prin vânzarea unor active ale termocentralei, l-au încălcat și prin faptul că au început să demoleze înainte de a intra în funcțiune noua centrală. Chiar în cartea funciară a clădirilor exista interdicția de demolare. În plus, pe mediu nu se respectă nimic, ceea ce intră deja în penal”, a declarat Claudiu Gal, președintele Federaţiei Sindicatelor Libere Independente Energetica.
Penalități de 50 milioane de euro
Conducerea Federației Energetica consideră că, în ceea ce privește contractul de vânzare a termocentralei Mintia, acesta nu este păgubos pentru statul român, ci este mai păgubos pentru investitori, la modul cum se lucrează acum. Dacă până în 31 decembrie 2026, irakienii nu pun în funcțiune centralele pe gaze, Termocentrala Mintia va reveni, automat, în posesia statului român, investitorii fiind obligați să plătească și penalități de 50 de milioane de euro. ”Iar, din acest moment, ca să finalizeze până la sfârșitul lui 2026 grupurile pe gaze, ar trebui ca ziua să aibă vreo 60 de ore. Ei tot zic că au făcut contract cu o firmă importantă din Grecia, care le-a făcut trei termocentrale în Irak, dar noi i-am văzut pe cei de la firma grecească doar vreo două luni, plus că au fost prinși și ăia cu oameni angajați la negru. Din informațiile pe care le am, nici măcar proiect nu au pentru grupurile pe gaze. Reprezentanții din România ai investitorilor de la Mintia sunt doi irakieni, din care unul a vândut ciorapi, iar celălalt vinde ceva electrotehnice prin Doraly. Aceștia sunt cei care negociază, care demolează”, a mai precizat președintele Federaţiei Sindicatelor Libere Independente Energetica, Claudiu Gal.
Pericol pentru mediu
Pe lângă angajările la negru, depistate de Inspecția Muncii, sindicaliștii atrag atenția că, după demolarea unor construcții din incinta Termocentralei Mintia, SC MASS GLOBAL ENERGY ROM SRL a depozitat cantitatea de 3 kg de mercur, acid sulfuric, acid clorhidric, toluen fără protecție, electrolit KOH 28 preparat și solid, o substanță foarte periculoasă. ”Toate deşeurile rezultate din demolări au fost depozitate la gramadă, conductele de produse petroliere nu au fost curăţate, iar în depozitul termocentralei se regăsesc, amestecate, moloz, conducte de ulei, conducte de păcură, vată sticlată, tablă, mobilier din lemn şi termopan”, mai semnalează Federaţia Sindicatelor Libere Independente Energetica.