Luni, primarul comunei Orăştioara de Sus a avut parte de o vizită mai puţin obişnuită. La sediul primăriei, au fost aduse de către un localnic, 95 de monede, descoperite de trei copii care se jucau în zona dealului din satul Ocolişu Mic.
Erau 95 de monede, într-o sticlă de plastic
„Un localnic din satul Ocolişu Mic, pe numele de Liviu Stelian Vitan, a venit la primărie luni, în jurul orei 11.00, ca să predea 95 de monede, găsite de un grup de trei copii, care se jucau duminică seara, pe dealul din preajma satului. Monedele erau într-o sticlă de plastic, ascunsă sub nişte pietre, într-o vizuină de vulpe. Unul dintre aceşti copii era chiar al bărbatului care a predat monedele la primărie, iar ceilalţi doi fac parte din alte două familii din satul respectiv. Monedele sunt de culoare galbenă, probabil din aur, şi au inscripţia kosonului pe ele. Bineînţeles, a fost anunţată Direcţia pentru Patrimoniu, iar Poliţia s-a autosesizat (deci nu mai era cazul să sunăm noi), deoarece adjunctul şefului de post se afla în acel moment, chiar la primărie. S-a făcut primul pas de anchetă, încheindu-se şi un proces verbal de predare-primire. Urmează să fie continuate cercetările, de către organele abilitate”, a spus Vasile Marian Inăşescu, primarul comunei Orăştioara de Sus. Acesta susţine că gestul persoanei care a predat monedele este absolut lăudabil, în condiţiile în care, în ziua de azi, unii oameni fură ca-n codru, muşamalizând lucrurile.
Anchetă pentru braconaj arheologic
Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în cauză există deschisă o anchetă pentru braconaj arheologic, monedele predate autorităţilor făcând parte din aceasta. Informaţii suplimentare vor fi date publicităţii în momentul în care cercetarea va fi finalizată.
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…
View Comments
sunt tare curios cat le va da statul pe aceste monede. pot sa fac pariu ca nimic! doar multumiri si laude ca in ziarul vostru mizerabil!!!
@lute: pune mana si citeste, nu mai fi curios. Pentru asemenea fapte statul da intre 3 si 8 ani.Amu s'ar putea sa fie cu suspendare pe caz de forta majora. Probabil nevasta lui Decebal nu a avut la indemana un saculet din piele cand au navalit romanii si a ascuns monedele intr'o sticla de bere hategana la pet.Daca e inchisa etans sticla monedele nu ruginesc si in plus sticla nu e biodegradabila.
bag sama ca asti pe la ocolisu mic,s cam dobitoci, o dat norocu in ei si saracii hop la autoritate,era o poveste in literatura cu un copil ce gasi un portofel cu lova , si-l duse la sefu de post, si apoi aparu proprietaru si sefu de post zise ca portofelu era gol si -i dadu la palme la prostan , vai mama, na ca am uitat cum ii zice la poveste, la copii le stranje primariu mana in usa primariei,scoala le da o diploma ramasa de pe vremera revistei cutezatorii , pai daca prindeam ieiu , sticloanta , topean tot in covacie la Gavrila , debitam materialul la gram si plecam in turul lumii cu gramele ascunse in tureacu izmenelor, bietii de ei si prosti , nu or putut imparti ultimul galben ca nu aveau bomfaier, si-l aruncara in padure, vacari si gata , ce sa le zici,...
lumea este rea, minte, îi judecă pe oameni, este înşelătoare ca şeful jandarmului, care îşi însuşeşte banii pe care i-a găsit Niculăiţă. Lumea te răstigneşte cu cruzime. Am gasit povestea , Niculaita Minciuna , am recitit-o , dupa atata amar de vreme ...
@marcu: ce spiritual esti tu! te pomenesti ca o sa le dea ceva puscarie copiilor ca au gasit monezile intr-o sticla de plastic,si nu intr-un saculet de piele cum te-ai fi asteptat tu. plastic sau piele copii le-au predat statului si nu le-au tinut pentru ei. acum spune-mi tu, ca vad ca esti pus la punct cu legislatia in vigoare, pentru care fapte da statul intre 3 si 8 ani? pentru faptul ca erau intr-o sticla de plastic sau pentru ca le-au predat? nu de alta dar am gasit si eu ceva intr-o sticla cu dop de pluta, si vreau sa stiu ce sa fac. poate pentru dopul de pluta pedeapsa e mai mare!