Categories: Actualitate

Trei deveni căutaţi de austrieci pentru trafic de persoane, prinşi de poliţişti

Trei deveni, acuzaţi de autorităţile austriece de trafic de persoane, au fost prinşi de poliţişti la sfârşitul săptămânii trecute. Doi dintre ei au fost capturaţi pe raza municipiului Deva, iar al treilea, în Timişoara.
Pe numele celor trei deveni, autorităţile austriece au emis mandate europene de arestare, documente în baza cărora vor fi extrădaţi în Austria. Până atunci, cei trei bărbaţi vor sta în centrele de arestare preventivă de la Deva şi Timişoara, fiind trimişi în arest preventiv pentru 15 zile la hotărârea Curţilor de Apel Alba Iulia, respectiv Timişoara. În perioada celor două săptămâni, procurorii trebuie să prezinte documente suplimentare instanţei, inclusiv mandatul european de arestare emis de austrieci, care va trebui tradus în limba română. După încheierea acestor proceduri şi dacă judecătorii vor constata legalitatea tuturor actelor emise pe numele celor trei deveni, aceştia vor putea fi extrădaţi în Austria. (N.Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago