Trei dintre hoţii de utilaje sunt liberi
Trei dintre cele 32 de persoane implicate în dosarul utilajelor agricole furate din ţări ale Uniunii Europene au fost puse în libertate. Este vorba despre Dănuţ Cristian Băndilă – arestat în luna mai, şi de Corneliu Kaiser Pantilimon şi Ştefan Rus Filip, arestaţi în aprilie. Magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au admis cererile acestora, de înlocuire a măsurii arestării preventive, cu aceea de a nu părăsi ţara. De asemenea, alţi cinci inculpaţi din această cauză şi-au recunoscut vina în faţa instanţei, iar magistraţii au decis disjungerea cauzei cu privire la aceştia, urmând ca ei să fie judecaţi, de acum înainte, într-un alt dosar. (C. Ghenea)