Trei hunedoreni la Campionatele balcanice de atletism
La finalul acestei săptămâni, în organizarea Asociației Federațiilor de Atletism din Balcani, se vor desfășura întrecerile în aer liber ale atletițor cadeți, sportivi până la 20 de ani.
Competiția se va disputa pe Stadionul din Denizli, din Turcia și, conform regulamentului, fiecare țară are dreptul la doi competitori de probă. Au fost validați pentru participarea la aceste întreceri trei sportivi hunedoreni, toți medaliați la competițiile naționale în aer liber din acest sezon. Raul Manuel Dan (foto), legitimat la CSM Deva, va participa la întrecerile balcanice din Turcia și va alerga în proba de 1.500 m și va încerca și la 3.000 m, probe pe care le-a câștigat recent la Campionatele naționale. Un alt atlet devean, Eric Rus, legitimat la LPS Cetate Deva, va concura în proba de 3.000 m obstacole, dar va alerga și la 3.000 m. Ambii sportivi sunt pregătiți de profesoara Cornelia Juratoni. Cel de al treilea junior hunedorean care va fi prezent la competiția balcanică de la Denizli este Adelin Daniel Pop, legitimat la CSS Hunedoara, unde este pregătit de antrenorul emerit Stefan Beregszaszy. Atletul din municipiul Hunedoara va alerga în probele de 800 m și 1.500 m.