Categories: Sport

Trei hunedoreni, premiaţi la „Balul Junior Sport”

Ciprian Marinuţ

Atleta Florentina Marincu, de la CNS „Cetate” Deva, pugilistul Cosmin Gîrleanu (foto), de la CSS Hunedoara, şi gimnasta Olivia Cîmpian, legitimată la CNS „Cetate” Deva, au fost premiaţi în cadrul evenimentului „Balul Junior Sport” organizat de revista „Junior Sport” în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării ştiinţifice, Universitatea de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti şi Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” Bucureşti. Gîrleanu şi Marincu au fost între cei 10 sportivi recompensaţi cu trofeele „Juniorul Anului 2015”, iar Cîmpian a fost câştigătoarea trofeului „Speranţa Junior Sport”.

Judeţ unicat în ţară
Hunedoara a fost singurul judeţ din România care a avut doi sportivi între primii 10 cei mai valoroşi juniori practicanţi ai unor sporturi olimpice din România care au avut cele mai bune performanţe în anul 2015. Cosmin Gîrleanu, antrenat de Ilie Captari la CSS Hunedoara, s-a remarcat prin titlul de campion mondial şi cel de vicecampion european, primind trofeul în cadrul evenimentului de la fostul campion mondial, Mihai Leu. „Mă bucur pentru această iniţiativă a Balului Junior Sport. Eu am oferit trofeul lui Cosmin Gîrleanu, un boxer foarte bun, campion mondial de juniori. Susţin şi eu copiii din România şi sper să facă cât mai mulţi dintre sportivii din România la fel ca şi mine”, a spus Mihai Leu la Balul Junior Sport.
Florentina Marincu, pregătită de Nicolae Alexe la CNS Cetate Deva, a avut în palmares în 2015 o medalie de bronz la Campionatul European de senioare, un titlu continental şi o medalie de bronz la junioare. Pe lista celorlalţi sportivi care au primit trofeul „Juniorul Anului 2015” se află:  Elena Meroniac (CSA Steaua – kaiac – canoe); Alexandra Predescu (CSA Steaua, scrimă); Doru Ilie Stoian (CSA Steaua, haltere); Dragomir Iordache (CS Poli Iaşi, tir), Robert Glinţă (CS ”U” Cluj, nataţie), Alexandru Cosmin Macovei (Dinamo, canotaj), Ştefania Adelina Dobre (Dinamo, judo); Adina Diaconu (LPS Slatina, tenis de masă), Ştefania Priceputu (LPS Craiova, lupte).

Trofeul speranţei
Olivia Cîmpian a fost câştigătoarea trofeului „Speranţa Junior Sport”, premiul fiind oferit de organizatori la sugestia Federaţiei Române de Gimnastică. Olivia Cîmpian, în vârstă de 15 ani, practică gimnastica la clubul CNS Cetate Deva, unde s-a antrenat, de-a lungul timpului, cu antrenorii Adela Popa, Ioan Coroiu, Cristinel Micu, Luciana Rusan, Lenuţa Slabu, Gina Gogean, Liliana Cosma şi Gheorghe Orban. A început gimnastica la Arad cu antrenorii Carina Franiov şi Ciprian Hegyi. Este una dintre cele mai valoroase gimnaste ale generaţiei ei, fiind la un nivel foarte înalt atât în ceea ce priveşte calitatea execuţiilor cât şi nivelul tehnic acumulat.

Ministru îngândurat
Ministrul Tineretului şi Sportului, Elisabeta Lipă, a declarat, în cadrul balului, că România se confruntă cu un număr mic de sportivi calificaţi la Olimpiadă, dar a precizat că federaţiile şi-au asumat câştigarea a opt medalii la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. „Jocurile Olimpice bat la uşă, iar noi ne confruntăm cu un număr atât de mic de sportivi calificaţi încât mie nu îmi vine să cred. Mai ales că îmi aduc aminte de ediţiile la care am participat eu când eram prea mulţi. Dar toţi cei calificaţi, precum şi cei care încă mai au şanse să obţină calificarea, au tot sprijinul meu. Degeaba mă gândesc eu la medalii, mai mult trebuie să se gândească federaţiile care îşi asumă un rezultat atunci când solicită finanţare din partea ministerului. Pentru că finanţarea se dă pe contracte şi obiective”, a spus Lipă.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago