Învinse în etapa trecută şi cu situaţii delicate în clasament, Mureşul Deva, CFR Simeria şi Jiul Petroşani caută să-şi spele păcatele în meciurile din acest week-end. Aflată pe podium, FC Hunedoara are şansa să urce mai sus de locul trei, dacă va câştiga pe terenul liderei.
Dintre cele trei echipe aflate la „reabilitare”, Mureşul Deva are cel mai dificil adversar. Trupa pregătită de Constantin Olariu, unica echipă hunedoreană din eşalonul secund, va juca în Trivale, împotriva celor de la FC Argeş. Meciul e mai mult decât complicat, întrucât „urmaşii” lui Dobrin au avut un start bun de campionat şi sunt pe podium, după primele trei runde în care au strâns şapte puncte din nouă posibile. În acest context, pentru Mureşul, un pas înainte ar putea fi şi un eşec la un scor strâns, scos în baza unui joc bun.
În schimb, CFR Simeria şi Jiul joacă, ambele în deplasare, în faţa unor echipe din subsolul clasamentului. Feroviarii vor da piept, mâine, de la ora 17.00, cu FC Timişoara II, formaţie care are acelaşi punctaj ca şi simerienii, un singur punct după trei etape, iar obiectivul e victoria. Jiul va întâlni, sâmbătă, de la ora 17.00, echipa de pe ultimul loc, Nova Becicherecu Mic, iar alb-negrilor ne le mai este acceptat nici un pas greşit. „Dacă echipa nu va câştiga nici meciul din deplasare cu ultima clasată, atunci unii jucători vor fi sancţionaţi, iar alţii vor fi excluşi din lot”, a afirmat un oficial al grupării din Petroşani.
Lider surpriză, victorie „normală”
Echipa din Banat, Millenium Giarmata, adversara celor de la FC Hunedoara, este liderul surpriză al seriei a V-a, singura cu maximum de puncte după trei etape. Aflaţi pe locul trei, alb-albaştrii îşi propun să îi readucă pe bănăţeni cu picioarele pe pământ, şi să câştige chiar pe terenul lor, pentru a face schimb de locuri în clasament. „Obiectivul nostru e victoria, iar eu sper ca echipa să o obţină, deşi adversarii sunt acum pe primul loc în clasament”, a afirmat Silvan Toma, finanţatorul grupării hunedorene. Meciul este derby-ul etapei şi se va disputa sâmbătă, de la ora 17.00.
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…