Eveniment

Trei minori, prinși de poliţişti cu bunurile furate dintr-un apartament

În noaptea de 14/15 noiembrie, în jurul orei 03:00, poliţiştii Biroului de Ordine Publică Lupeni au surprins în flagrant, în zona intersecției străzilor Tineretului cu Viitorului, trei minori, unul în vârstă de 16 ani şi doi în vârstă de 15 ani, din municipiul Lupeni, care transportau mai multe bunuri (un televizor tip plasmă, un telefon mobil, un ceas de mână şi mai multe bijuterii din aur).

În momentul în care se pregăteau să părăsească zona cu bunurile sustrase asupra lor, cei trei au fost observaţi de agenţii de poliţie, care i-au somat verbal, moment în care cei trei au încercat să fugă. Doi dintre minori au fost prinşi imediat şi imobilizaţi, în timp ce al treilea, în vârstă de 15 ani, a reuşit să fugă.

Cei doi minori prinși la faţa locului au fost duşi la sediul Poliției pentru continuarea cercetărilor. Cel de al treilea, care a reușit să fugă, identificat ulterior, a fost ridicat de poliţişti în cursul acestei zile de la domiciliu şi dus la audieri.

Cu privire la bunurile găsite asupra lor, minorii le-au declarat poliţiştilor că le-au sustras dintr-un apartament de pe strada Viitorului, ai căror proprietari nu erau acasă. Aceștia au profitat de faptul că apartamentul era situat la parterul blocului şi au pătruns în interior forțând sistemul de închidere al ferestrei cu o șurubelniță.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, bunurile sustrase fiind evaluate la peste 2.600 de lei. Prejudiciul, în acest caz, a fost recuperat integral.

În urma probelor administrate, faţă de unul dintre minori, în vârstă de 16 ani,  a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 ore, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, acesta urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani, în vederea luării măsurilor legale. Totodată, poliţiştii vor continua cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracționale a celor trei minori, unul dintre aceştia, în vârstă de 15 ani urmând a fi cercetat pentru comiterea infracţiunii de complicitate la furt calificat, iar celălalt, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. (M. Crivăț)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

8 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

8 ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

8 ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

8 ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

9 ore ago