Trei posibili candidaţi pentru şefia PNL Petroşani
Maximilian Gânju
Actualul viceprimar al municipiului Petroşani, Dorina Niţă, directorul general al Societăţii Naţionale de Închideri de Mine, Petru Drăgoescu, şi fostul consilier al şefului CJH, Adrian Zvâncă, ar putea candida la preşedinţia Organizaţiei Municipale Petroşani a PNL.
Mai mulţi liberali îi văd pe cei trei într-o cursă cu şanse reale de a conduce organizaţia, iar în afara vechimii, au de partea lor şi avantajul unei imagini publice nepătate. Potrivit coordonatorului liberalilor din Valea Jiului, Costel Avram (foto), în momentul de faţă, organizaţia din „capitala” Văii Jiului are o conducere interimară, care are misiunea de a organiza alegerile pentru şefia PNL Petroşani. „Nu este nici o grabă, conform statutului, avem suficient timp să organizăm alegerile la Petroşani”, explică Avram.
Liberalii din Petroşani au rămas fără conducere, după ce afaceristul Alin Simota a demisionat din funcţia de preşedinte al organizaţiei. Acesta a invocat motive personale, însă sunt voci din interiorul organizaţiei care spun că a fost „împins” să renunţe la funcţia de conducere de către liderii judeţeni.