Sport

Trei puncte pe deplin meritate, la ultima deplasare a sezonului regulat!

Claudiu Sav

Echipa pregătită de Florin Maxim se întoarce cu toate punctele din deplasarea de la Târgovişte. Ne-am impus cu 1-0 (1-0), graţie unei reuşite semnate de Lucas Câmpan, într-o partidă în care şi Bogdan Ungureanu a ieşit la rampă, apărând un penalty în finalul primei reprize.

 

S-au „trezit” greu

Startul meciului a aparţinut, în totalitate, formaţiei noastre care a beneficiat de o lovitură de colţ după doar… 20 de secunde, apoi s-a instalat în jumătatea adversă, pentru ca prima şansă bună de gol să vină în minutul 4. Pîrvulescu a executat o lovitură liberă de la 25 de metri, din zonă centrală, dar Contra a scos din vinclu! Tot mijlocaşul nostru de bandă a mai avut o oportunitate, în minutul 11, când a pătruns în stânga, a depăşit un adversar, dar a trimis în portar, din unghi. Gazdele s-au „trezit” greu, dincolo de minutul 25, când au avut şi prima şansă de gol, Roşu trimiţând de la 30 de metri, pe colţul lung, o minge pe care Ungureanu a respins-o în lateral.

 

În avantaj

În cele din urmă, echipa noastră a deschis scorul, conform cursului jocului, după un contraatac-şnur, dus în trei jucători: pasă Bradu pentru viteza lui Pîrvulescu, centrare din banda stângă în şase metri şi reluare, sub bară, a lui Câmpan (32). Dâmboviţenii au forţat doar în finalul primei părţi, când au şi obţinut o lovitură de la 11 metri – acordată (uşor) de Ana Maria Terteleac, la un duel între Manolache şi Cocoş. Roşu şi-a asumat responsabilitatea, dar Ungureanu (convocat, recent, la Naţionala Under 18) i-a ghicit intenţia şi a păstrat echipa noastră în avantaj, la intrarea în vestiare!

Victorie importantă

Startul actului secund a fost mai „moale”, din partea ambelor echipe, singurele „plusuri” ofensive venind de la Pîrvulescu şi P. Albino, respectiv Panait de partea cealaltă. Echilibrul general s-a menţinut şi mai departe, şansele clare de poartă fiind direct proporţionale cu ineficacitatea în zona mediană a ambelor combatante, dar şi cu o organizare defensivă bună a alb-albaştrilor, care nu le-au permis prea multe lucrururi oamenilor lui Constantin Pană. În ultimele cinci minute, nou-intratul Lehaire l-a întins serios pe Contra, cu o reluare, din întoarcere, din 16 metri, apoi l-a luat la ţintă, din zece metri, dintr-o poziţie clară de gol (90). Minutele suplimentare au mai adus o ocazie bună de gol pentru echipa noastră: cursă de 40 de metri al lui Pîrvulescu, pasă în profunzime pentru Darius Grigore, al cărui şut a fost respins, în lateral, de Contra (94). S-a încheiat 0-1, prima victorie din 2025, înaintea startului play-out-ului. „Aveam nevoie de această victorie, nu conta cum era obţinută. Am avut şi o doză de noroc sau, dacă vreţi, a fost şi inspiraţia lui Bogdan la acel penalty, mă bucur însă foarte mult pentru el. Avea nevoie de o evoluţie bună, mai ales că, poate, la golul celor de la Metaloglobus din runda precedentă, putea face mai mult, dar am discutat cu el şi e totul în regulă. O victorie importantă pentru noi, care ne dă moral. Toţi băieţii au pus osul la bătaie astăzi, mai ales că a fost un joc în care atitudinea a primat. Au pus puţină presiune pe noi, ştiam că au acest stil direct, cu mingi trimise pentru Florea, dar am gestionat foarte bine meciul.

Pe de altă parte, am pretenţia de la echipă să aibă ceva mai multă maturitate, să convertim în gol lucrurile pe care le lucrăm la antrenamente, pentru că am invitat adversarii să vină peste noi cu nişte mingi lungi, pe care nu trebuia să le gândim aşa, dar, una pesta alta, sunt mulţumit de ceea ce am realizat azi. Vine această pauză prilejuită de jocurile echipelor naţionale, trebuie să ne pregătim bine şi să rămânem sănătoşi, pentru că am avut suficiente probleme medicale în ultima perioadă. Băieţii au câteva zile libere acum, apoi ne întoarcem la antrenamente, iar sâmbătă vom juca un meci amical la Reşiţa”, a declarat antrenorul nostru principal, Florin Maxim.

Adversarii din play-out

În aceste condiţii, conform sistemului de disputare stabilit de Federaţia Română de Fotbal, adversarele noastre din următoarea fază a întrecerii vor fi: CS Afumaţi, CSM Slatina, Concordia Chiajna, FC Bihor, CSC Dumbrăviţa şi CSM Focşani. În prima rundă vom sta, ca urmare a retragerii celor de la CS Mioveni (care ar fi fost ultima clasată).

Chindia Târgovişte (antrenor Constantin Pană): Contra – Martac, Leca, Cristea, R. R. Romeo (71, Simion) – Danu (57, Atanase), Roşu, Panait (83, B. Petre), R. Mihai (57, Zamfir) – Florea (cpt.), Cocoş (83, C. Dinu)

Corvinul Hunedoara (antrenor Florin Maxim): Ungureanu – P. Albino, Lică (46, Pop), Manolache, Velisar – Cărăruş, Bradu (95, Zanc) – Gîrbiţă (77, D. Grigore), Neacşa (cpt.) (64, Lehaire), Pîrvulescu – Câmpan (64, Vladic).

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un abonat la fon­durile statului s-a plâns recent că nu mai…

8 ore ago

Bulina albă

Lucian Albu Weber, primarul comunei Hărău Pentru că susține dezvoltarea turismului în comuna pe care…

8 ore ago

Bulina neagră

Maria J., din municipiul Deva Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…

8 ore ago

Normalitatea a învins: În buletin rămân doar sexul masculin și feminin!

După presiunea constantă, guver­nul a fost forțat să renunțe la agenda neo­marxistă care încerca să…

8 ore ago

„Legea fugarilor” a fost promulgată. Condamnații care se sustrag executării pedepsei cu închisoarea vor fi acuzați de evadare

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a pro­mulgat recent legea potrivit căreia se consideră evadare şi fapta…

8 ore ago

Catedrala Mântuirii Neamului a „absorbit” de 5 ori mai mulți bani decât Spitalul pentru copiii bolnavi de cancer

De la începerea lucrărilor, în 2010 şi până în momentul de faţă, în Catedrala Mântuirii…

8 ore ago