Sport

Trei puncte pentru locul trei! Victorie importantă în deplasarea de la Clinceni

Claudiu Sav

Echipa noastră a reușit a doua vic­torie externă a sezonului, 1-2 (1-2), la Clinceni, împotriva celor de la Metaloglobus București și este, mo­men­tan, pe locul trei în clasamentul Ligii a doua! Succesul din sudul ţării s-a conturat în prima repriză, după un în­ceput excelent de joc al alb-albaştrilor.

De două ori în 10 minute
Blitz! Așa a fost începutul meciului de la Clinceni pentru “corbii albaștri”, care au marcat de două ori în 10 minute! Mai întâi în minutul cinci, când Coman a profitat de o eroare a lui Chatziterzoglou, i-a pasat lui Neacșa, iar acesta a înscris, elegant, cu dreptul, din marginea care­ului. Trei minute mai târziu, Iacob a pă­truns în viteză in banda dreaptă, printre doi apărători ai bucureștenilor, a “scos” pentru Bradu, care a trimis în plasă din opt metri, 0-2! Cu “vânt la pupa” după startul bun de joc, corviniștii au avut șansa lui 3-0, dar Coman a fost intuit de Avram, din doar câțiva metri. Apoi gaz­dele au echilibrat jocul, au apelat la mai multe mingi lungi, dar și la centrări din flan­curi, revenind în joc, în minutul 27, când Huiban a înscris, simplu, din fața porții, după o minge primită din dreapta de la Kouadio. La două minute distanță, gazdele au avut șansa egalării, dar o minge centrată în forță a căzut pe “transversală”, iar la recentrare, Iacob a scos de pe linia porții, cu capul.

Două cartonașe galbene
La reluare, gazdele au forțat egalarea, Ianis Zicu l-a lăsat la cabine pe Chatziter­zoglou și l-a introdus pe Issah, doar că fundașul ghanez a stat pe teren doar 17 minute! A încasat două cartonașe gal­bene, după faulturi clare asupra lui Co­man și Bradu și a complicat și mai mult planurile gazdelor. Care au “măcinat” în gol, punând presiune pe defensiva echi­pei noastre doar prin faze fixe, dându-le posibilitatea alb-albaștrilor de a “închi­de” meciul pe contraatac, acolo unde Lupu și Coman, în două rânduri, au fost aproape de golul trei, reluările lor tre­când, de fiecare dată, de puțin pe lângă poarta lui Avram.
Ultima fază importantă de joc a venit în minutul 85, de la Zakir, care a trimis însă pe lângă, cu capul, din careul mic, astfel că duelul de la Clinceni s-a încheiat cu victoria echipei noastre. Succes în urma căruia acumulăm 21 de puncte și urcăm, pe moment, pe locul trei în ierarhie! Exact înaintea unui alt meci important, cel de marți, 31 octombrie, cu Sepsi Sfântu Gehorghe, în etapa a doua a gru­pelor Cupei României, meci care va în­cepe la ora 15.00.
Metaloglobus București (antrenor Ianis Zicu): Avram – Kouadio, Chatziterzoglou (46, Issah), Cărămălău, Sava – Iacob – Pătrașcu (69, Nemțeanu), Cruceru (22, Zakir), Honciu (cpt.) (69, Voicu), V. Bogdan – Huiban (89, Milea)
Corvinul Hunedoara (antrenor Florin Maxim): Lefter – Iacob (78, Hergheligiu), A. Nicolae, Manolache, Velisar – Chindriș (46, Hrezdac), Bradu (70, Antonov) – Lupu, Neacșa (cpt.) (89, Pocioian), S. Ion (46, Mitran) – Coman

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bulina albă

Emanuel Clej, consilier local Deva AUR Pentru că are curajul să dezvăluie jaful ce s-a…

2 zile ago

Bulina neagră

A. E., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiuni de…

2 zile ago

Anamaria Gavrilă: „După această bătălie vrem să revenim la Turul 2”

Șefa POT, Anamaria Gavrilă (foto), a dezvăluit în cadrul emisiunii Culisele Statului Paralel că va…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun cârcotașii prin târg că o duduie, care s-a tot mutat cu ser­viciul de nu…

2 zile ago

Dosar de înșelăciune redeschis de procurorii din Petroșani

Polițiștii au propus soluția de în­chi­dere a dosarului pe motiv că suspectul nu a acționat…

2 zile ago

I-au furat banii de pe cardul bancar

O femeie din Hațeg a fost păgubită cu peste 7.00 de lei, după ce i-a…

2 zile ago