Trei răniţi într-un accident pe DN 68 A
Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier care s-a petrecut ieri dimineaţă în localitatea Abucea, din comuna Dobra.
Şoferul, un bărbat de 38 de ani din municipiul Alba Iulia, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a derapat şi s-a izbit de un cap de pod. După impact, maşina s-a răsturnat în şanţul de pe marginea şoselei. O femeie de 63 de ani din autoturism a rămas încarcerată, iar şoferul şi o altă femeie de 68 de ani s-au ales cu răni uşoare. Pentru salvarea victimelor, la faţa locului a intervenit o ambulanţă, un echipaj SMURD şi pompierii de la Detaşamentul Ilia, care au asigurat măsurile de descarcerare. Victimele au fost preluate şi transportate la Spitalul Judeţean Deva, unde au primit îngrijirile medicale de care aveau nevoie. Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. (O.Mihnea)