Categories: Eveniment

Trei spărgători de locuințe din Hunedoara, cercetați de polițiști. Unul dintre ei va fi extrădat din Franța

         În data de 28 august a.c. poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au emis ordonanță de reținere pentru 24 ore pe numele lui  CiprianŢ., de 24 de ani, din Hunedoara, cercetat pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat.

În urma probatoriului administrat, poliţiştii au stabilit că suspectul, în noaptea de 4 august a.c.,  împreună cu alţi doi indivizi au pătruns prin efracţie (forţare fereastră) într-o locuință situată la parterul unui bloc de locuinţe de pe strada Laminatorului din municipiul Hunedoara, de unde au furat un computer și alte bunuri, cauzând un prejudiciu total în valoare de peste de 1.900 de lei. Învinuitul a fost prezentat Parchetului de pe Lângă Judecătoria Hunedoara, care a dispus faţă de acesta măsura de a nu părăsi localitatea pentru o perioadă de 30 de zile.

În 2 septembrie, urmarea faptului că inculpatul nu a respectat una dintre obligaţiile stabilite prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, respectiv a luat legătura şi s-a întâlnit cu un alt inculpat cercetat în aceeaşi cauză, Bogdan B., de 24 de ani, din municipiul Hunedoara, poliţiştii au propus faţă de acesta măsura arestării preventive, fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, care a dispus măsura de a nu părăsi localitatea pentru o perioadă de 30 de zile, fiind dispuse aceleaşi obligaţii ca şi în măsura anterioară.

În ziua de 6 septembrie, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Hunedoara au reuşit identificarea celui de al treilea suspect, Bogdan L., de 24 de ani, din municipiul Hunedoara, despre care au stabilit că a luat parte, în calitate de coautor, la comiterea infracţiunii de furt din locuinţă. De asemenea, poliţiştii hunedoreni au mai stabilit că Bogdan L. se află în  localitatea Lyon, din Franţa, sustrăgându-se urmăririi penale, motiv pentru care în data de 6 septembrie a.c. s-a propus faţă de acesta măsura arestării preventive în lipsă şi emiterea unui mandat de urmărire internaţională. Bogdan L. a fost identificat de către autorităţile franceze – care îl suspectează de comiterea unor fapte de furt pe teritoriul acestui stat  – şi urmează a fi predat autorităţilor judiciare hunedorene, în vederea continuării cercetărilor şi a documentării întregii activităţi infracţionale. (Mircea Crivăț)

 

 

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un sa­lariu net de vreo 8.000 de lei,…

16 ore ago

Bine ai revenit, Donald Trump! Președintele SUA își preia mandatul săptămâna viitoare

Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…

16 ore ago

Bulina albă

Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…

16 ore ago

Bulina neagră

Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…

16 ore ago

Polițiști puși la zid de proprietarul unei pensiuni turistice

Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…

16 ore ago

Recidivist acuzat că a furat dintr-un magazin scutece pentru bebeluși

Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…

16 ore ago