Categories: ActualitateFlash

Trei zile încununate de succes!

Alexandru Gruian 

Emoţii în prima seară, când publicul, scos probabil din ritm de toamna asta lungă şi frumoasă, a sosit cu o oarecare întârziere. Scuzabilă, pentru că sala Bethlen a Castelului Corvinilor a devenit absolut neîncăpătoare pentru cei peste 200 de oameni veniţi în fiecare seară la momentele artistice.

Au înlăturat spiritele rele
Cvartetul Maggiore, prestaţie calmă, echilibrată, atmosferă baroc, a deschis ediţia a XXIX-a a Toamnei muzicale hunedorene, înlăturând astfel emoţiile organizatorilor şi, de ce nu, spiritele rele (după spusele unui jazz-ist, ştim noi care…). Huniadi Cantores au fost în elementul lor, repertoriu nou, aplauze, bis, instrumente interesante, mereu în acord cu Castelul. Şi a fost seara a doua… Răzvan Anemţoaie şi Alexandru Lazăr de la Liceul de muzică şi arte plastice „Sigismund Toduţă” din Deva au încântat realmente, prin sensibilitatea interpretării.

Se gândesc la viitoarea ediţie
Nivelul maestrului Sherban Lupu (foto), a fost aşa cum era de aşteptat. Repertoriul a însemnat o dublă revelaţie – academism şi plăcerea muzicii. De remarcat interpretarea impecabilă, dialogul perfect între vioară şi pian şi nu în ultimul rând, numărul mare al devenilor veniţi la concert. Ultima seară nu a fost cu nimic mai prejos decât celelalte două. O incursiune savuroasă în istoria tangoului, cu Titus Flueraş şi Constantin Andrei, duo de vioară şi chitară clasică. „Truverii” ne-au purtat prin Europa medievală şi renascentistă. Cinematograful improvizat la castel, deşi a programat filme a căror oră de începere a fost mereu întârziată datorită bisurilor, a avut şi de această dată succes, ceea ce ne face să ne gândim la o viitoare ediţie TIFF (Festivalul internaţional de film Transilvania) la Hunedoara, cum de altfel, cei de la TIFF îşi doresc cu ardoare.
Pe scurt, un succes mare de tot, ceea ce l-a făcut pe primarul Ovidiu Hada să promită că la anul, de-am fi sănătoşi, ediţia a XXX-a, aniversară, va fi una de excepţie. Să ne vedem cu bine toamna viitoare…

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Asta daca-l mai prinde toamna viitoare pe Hada la primarie ; stau si ma gindesc , oare ce are comun acest derbedeu cu actul de cultura ?

  • pentru mihai

    ce au hada si cultura in comun? semnatarul articolului, alexandru gruian, a carui firma, prin interpusi desigur, are contract cu primaria hunedoara. la cat e de pupincurist pseudo jurnalistul, ma mir ca nu a bagat mai mult despre vajnicul primar din hunedoara. oricum, trebuia proslavit primarul in articolul despre cultura........

Recent Posts

ANUNŢ

3 zile ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

4 zile ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

7 zile ago