Marfarul plecase de la mina Paroşeni şi se îndrepta spre Preparaţia de Cărbune Coroeşti, când s-a produs evenimentul. Deoarece vagoanele au rămas blocate chiar în dreptul trecerii peste linia ferată a drumului care duce spre Mina Vulcan, traficul rutier a fost deviat de poliţişti timp de circa două ore. Autobuzele care duc minerii pentru şutul în subteran au fost deviate pe o rută care ocoleşte oraşul, pentru a putea ajunge la mină, iar ortacii s-au prezentat la timp la locul de muncă. Din primele date, două vagoane erau în pericol de a sări de pe şine, dar, datorită faptului că se circulă cu restricţie de viteză pe segmentul feroviar respectiv, ele au putut fi observate imediat şi garnitura a fost oprită. „După ce locomotiva a trecut de pasajul de cale ferată, la vagoanele 5 şi 6 exista suspiciunea că o să deraieze. Imediat, a fost oprită garnitura, şi a început remedierea defecţiunii”, a declarat subcomisarul Mugurel Teodosiu, din cadrul Poliţiei municipiului Vulcan. În incercarea de a trage garnitura din zona drumului care leagă oraşul de Mina Vulcan, în jurul orei 15, trei vagoane cu cărbune ale aceluiaşi tren au deraiat. (M.Gânju)
Senatorul „resturilor” PNL, Călin Marian, își arogă merite nejustificate într-o investiție privată, iar primăria VEȚEL…
In prezent, la un cazino online mai poti juca si alte jocuri de noroc, nu…
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…