Sorina Popa
Ieri, salariaţii de la Finanţele Publice Hunedoara au continuat protestul, activitatea fiind complet blocată. Din păcate, firmele au de suferit din cauza acestor proteste spontane, unele societăţi şi chiar instituţii neputând să-şi dea salariile din această cauză.
Mai mulţi patroni îi acuză chiar pe protestatari că sunt mână-n mâna cu guvernanţii, pentru că opresc activitatea în aceste zile, când trebuie plătite lefurile şi nu în 25 ale lunii, când se achită dările către stat. Mircea Igreţ, preşedintele Sindicatului Finanţe Publice Hunedoara, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că „cine a venit pentru plata salariilor, am rezolvat. În rest, ne cerem scuze, dar trebuie să se înţeleagă că este o problemă importantă, cea a salariilor noastre”. Sindicaliştii din Finanţe se întâlnesc, din nou, la Bucureşti, pentru a pune la cale următoarele acţiuni. Nu se ştie dacă şi astăzi va fi blocată Trezoreria şi celelalte unităţi ale Finanţelor Publice din judeţ.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Nu e bai mare pt toti.Asa e d na C?
Ca doar spertul mai merge la Hunedoara!
Pentru niște funcționari salariile sunt corecte în ansamblul general