Tribunalul Hunedoara are un nou preşedinte
Noul preşedinte al Tribunalului Hunedoara este judecătoarea Mihaela-Aurelia Conta (foto). Aceasta o înlocuieşte pe judecătoarea Mihaela Timişan, care a fost preşedinte al Tribunalului Hunedoara două mandate, adică timp de şase ani de zile, termenul maxim prevăzut de lege pentru a ocupa această funcţie.
Ca urmare a validării concursului pentru acest post, Consiliul Superior al Magistraturii a numit-o în funcţia de preşedinte al Tribunalului Hunedoara pe Mihaela-Aurelia Conta.
Mihaela-Aurelia Conta este judecător în cadrul Tribunalului Hunedoara din anul 2003. În perioada 2009 – 2018 a deţinut funcţia de preşedinte al Secţiei I civilă, iar începând cu data de 15 iulie 2018 a fost vicepreşedinte al Tribunalului Hunedoara. (A. Năstase)