Trofeul „Citta di Jesolo” a adus primele medalii pentru gimnastele noastre
Întrecerile Trofeului ”Citta di Jesolo” la gimnastică artistică desfășurate în localitatea Jesolo, din Italia, s-au încheiat cu rezultate bune pentru sportivele noastre (foto 1). Pas cu pas și concurs după concurs, româncele demonstrează că sunt pe drumul cel bun pentru revenirea în elita mondială.
Au ratat podiumul
În concursul senioarelor, echipa României, alcătuită din Ana Maria Barbosu, Maria Ceplinschi, Ioana Stănciulescu, Silvia Sfiringu, Andreea Preda, a fost aproape de podiumul de premiere, ocupând locul 4 cu 152.167 puncte, după Statele Unite (164.165 puncte), Italia (162.267 puncte) și Canada (152.266 puncte), dar înaintea unor reprezentative care anul trecut au participat la JO de la Tokyo, Belgia, Franța, Germania.
La individual, Ioana Stănciulescu a fost a 8-a, cu 51.466 puncte, la egalitate cu Elle Mueller (SUA), fiind devansată de 4 gimnaste din Statele Unite și de 3 din Italia. În concursul junioarelor, echipa României, alcătuită din Amalia Ghigoarță, Amalia Puflea, Teodora Stoian, Ella Oprea, Crina Tudor și Sabrina Maneca Voinea, s-a clasat pe locul patru. Medaliile de aur au fost câștigate de reprezentantele Statelor Unite. La individual, Amalia Ghigoarță (foto 2) a avut al 6-lea punctaj.
A treia la sol
În finalele pe aparate, fetele noastre au reușit să urce pe podiumul de premiere. Ioana Stănciulescu a fost a treia la sol (13.150 puncte), după reprezentantele SUA, Konnor McClain (13.900 puncte) și Emjae Frazier (13.850 puncte), iar pe locul al 4-lea s-a clasat Maria Ceplinschi (12.950 puncte). Cu un exercițiu dificil la paralele, în finala senioarelor, dar cu probleme la execuție, Ana Maria Barbosu s-a clasat pe 8, cu 12.550 puncte.
Deveanca Amalia Ghigoarță s-a clasat pe locul al 3-lea în finala de la bârnă a junioarelor, cu 13.400 puncte, iar în finala de la paralele, ea s-a situat pe locul VI (12.650 puncte). Junioara Sabrina Maneca Voinea s-a clasat pe locul III în finala de la sărituri, cu o medie de 13.325 puncte. Gimnastele au fost însoțite la Jesolo de antrenorii Lucian Sandu, Cristian Moldovan, Gina Gogean Groza, Ramona Micu, Camelia Voinea, Florin Uzum, kinetoterapeutul Constantin Avramescu.
Felicitări gimnastelor pentru evoluțiile de la primul concurs internațional pe echipe din acest an, felicitări antrenorilor!