Categories: ActualitateFlash

Tronsonul 3 al autostrăzii Orăştie – Sibiu va fi finalizat, totuși, în noiembrie

 

Ministrul Transporturilor, Dan Șova, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că italienii de la compania Impregilo vor continua lucrările la lotul 3 al autostrăzii Orăștie – Sibiu, Cunța – Săliște. Anunțul a fost făcut la o săptămână după ce același ministru spusese că beneficiarul lucrării, Compania Națională de Autostrăzi, va rezilia contractul cu Impregilo. Autoritățile luaseră măsura rezilierii în urma neînțelegilor cu constructorul privind soluțiile de rezolvare a zonele afectate de alunecări de teren de pe acest tronson.

„Săptămâna trecută, Salini – Impregilo avea o serie de cereri inacceptabile şi de atitudini contractuale inacceptabile pentru care noi am spus că ori se revine în limitele contractului şi se termină acest contract cu rezolvarea alunecărilor de teren fără costuri suplimentare, aşa cum a spus şi Comisia Europeană, aşa cum au stabilit şi experţii agreaţi de comun acord de către părţi, în caz contrar urmând să reziliem. Până ieri, ora 12:00, şi-au dat acceptul pentru cererile formulate de către Compania Naţională de Autostrăzi”, a declarat ministrul Transporturilor, Dan Şova.

Constructorul şi-a asumat finalizarea a 16 kilometri neafectaţi de alunecările de teren la 15 iulie, urmând ca la jumătatea lunii noiembrie să fie încheiate lucrările pentru diferenţa de 6 kilometri cu probleme, fără costuri suplimentare pentru CNADNR, potrivit sursei citate.

Lotul 3 are o lungime de 22,11 kilometri, iar valoarea contractului pentru acest tronson a fost semnat în mai 2011, având o valoare de 182,9 milioane euro. (M. Crivăț)

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago