„TSD Restart!” le-a adus tinerilor social-democraţi un nou preşedinte

Congresul TSD s-a reunit sâmbătă la Bucureşti, pentru a alege noul preşedinte al organizaţiei, în urma plecării lui Mihai Sturzu de la şefia Tineretului PSD, ca urmare a faptului că nu mai îndeplineşte criteriul vârstei.  
În cursă s-au înscris trei candidaţi: Gabriela Podaşcă, Gabriel Petrea şi Andrei Tinu, însă ultimul şi-a retras candidatura.
Gabriel Petrea, fost viceprimar al Sectorului 6 din Capitală, a fost ales preşedinte al TSD cu 801 voturi, în timp ce Gabriela Podaşcă a reuşit să adune doar 189 de voturi.
Peste 1.000 de delegaţi din toată ţara au participat la Congresul Tineretului Social-Democrat (TSD), desfăşurat sub sloganul ”TSD Restart!”. Delegaţia din judeţul Hunedoara a numărat 26 de membri. „Acest Congres a demonstrat foarte bine faptul că în TSD există democraţie. Candidaţii au avut dreptul la campanie, fiecare gestionând-o în funcţie de strategia adoptată. Astfel, tinerii social-democraţi din România au avut posibilitatea să-şi aleagă preşedintele prin vot direct.  Andrei Tinu s-a retras din cursă, dar i-a rugat pe potenţialii alegători să-l sprijine pe Gabriel Petrea, motivând vechimea pe care acesta o are în partid, dar şi experienţa sa politico-administrativă. De altfel, pot să spun că personal, pe actualul preşedinte al TSD îl cunosc încă din 2002, iar după ani de muncă în cadrul partidului, avem posibilitatea să ne transformăm ideile în realitate. Trebuie să muncim, iar practic, se poate afirma că începem de la zero, prin redefinire. În aceste condiţii, avem posibilitatea să demonstrăm că am fost, suntem şi vom rămâne o echipă”,  a declarat Dacian Ciodaru, liderul tinerilor social-democraţi din judeţul Hunedoara. (M. Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago