Maximilian Gânju
O femeie de 33 de ani, din Simeria, angajata unei asociații de ajutor, a fost acuzată și condamnată pentru că a făcut o pagubă de peste 75.000 de lei. Tânăra a băgat mâna în finanțele asociației iar anchetatorii n-au putut stabili cu exactitate de câte ori a luat bani din casieria unității.
A analizat fiecare document din contabilitate
Acuzată de delapidare, angajata ocupa funcția de casier în cadrul Asociației de Ajutor pentru Înmormântare Simeria. „Inculpatei îi reveneau, în principal, următoarele sarcini: să elibereze chitanță pentru fiecare încasare efectuată în numerar și să verifice calculele de pe actele de depunere a numerarului, să efectueze plățile numai după aprobările de rigoare, să opereze zilnic în registrele de casă stabilind stocul scriptic, săptămânal să predea actele de casă la contabilitate, să conducă fișele privind cotizațiile depuse de membrii, să conducă evidențele analitice la activitatea de împrumuturi. Pornind de la ultimul inventar al soldului de casă din data de 12.08.2016, în valoare de 48.047 de lei, care corespundea faptic și scriptic conform procesului–verbal nr. 110/12.08.2016, expertul contabil a analizat toate operațiile, fiecare document înregistrat în registrul de casă, în corespondență cu înregistrările din evidența contabilă reflectate în notele contabile. (…) Astfel, expertul contabil judiciar a stabilit, în urma analizării datelor și informațiilor aflate la dosarul penal, că inculpata i-a cauzat părții civile un prejudiciu în sumă totală de 76.177 de lei. Urmare a analizei tuturor documentelor, s-a constatat că la inventarierea din data de 13.04.2017 în casieria unității ar fi trebuit să se regăsească suma de 76.815 de lei, în timp ce valoarea soldului faptic era de 638 de lei, rezultând o lipsă în gestiunea inculpatei de 76.177 de lei”, se arată în actul de sesizare.
Condamnată definitiv
Femeia a fost condamnată pe fond, dar a făcut apel și a motivat că nu se consideră vinovată. ”Pentru a se considera săvârșită delapidarea, trebuie să se probeze trecerea banilor în posesia ilicită a gestionarului, adică însușirea, însă simpla lipsă a banilor nu poate echivala cu prezumția de delapidare, iar din declarațiile martorilor, date atât în faza de urmărire penală, cât și fața instanței de judecată nu rezultă faptul că și-a însușit sume de bani din casierie printr-un număr multiplu nedeterminat de acte materiale. Inculpata susține că la momentul la care i s-a atribuit calitatea de suspect, deși i s-a imputat că ar fi săvârșit infracțiunea în formă continuată, i s-a opus ca acuzație o chestiune generală, abstractă și globală care avea în prim-plan o presupusă perioadă infracțională fără să fie informată cu privire la cele mai importante elemente de drept care vizau numărul actelor materiale (și care îmbracă latura obiectivă a infracțiunii continuate) și detalierea acestora în raport de exigențele anterior explicitate. Acuzele Ministerului Public alături de cele ale părții civile s-au îndreptat doar asupra seifului și a faptului că doar inculpata avea chei și implicit acces la bani”, se arată în motivarea apelului. Curtea de Apel Alba Iulia i-a respins apelul ca nefundat și a menținut condamnarea de doi ani de închisoare cu suspendare, dictată de Judecătoria Deva. Totodată, fosta angajată a asociației a fost obligată la plata prejudiciului.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…