Comunitate

Ţurcana a strălucit la Costeşti

Magdalena Şerban

În organizarea Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor de Ovine ”Dacia” şi cu sprijinul administraţiei publice locale din Orăştioara de Sus, ieri, în satul Costeşti a avut loc Sărbătoarea Crescătorilor de Ovine ”Ţurcana – Regina Munţilor”, ajunsă la ediţia a 15-a. Lumea s-a înghesuit să guste din vestitul balmoş şi să se bucure de ritmurile folclorice puse la dispoziţie de organizatori. Manifestarea este una dintre cele mai importante din întreaga Transilvanie şi chiar la nivel naţional, strigând prezent circa 8.000 de persoane.

Ca de fiecare dată, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, ai instituţiilor deconcentrate ce au legătură directă cu domeniul agricol şi parlamentari au decis să-i salute îndeaproape pe cei prezenţi la eveniment. Au existat filtre impuse de DSV Hunedoara referitoare la standurile cu oi expuse (25), termenii fiind punctaţi în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Deci, o ediţie uşor mai restrictivă. S-au acordat diplome de participare, frumuseţea ţurcanelor atrăgând admiraţie. Pe de altă parte, cântecul popular a răsunat peste cetăţile dacice, Puiu Codreanu, Elena Merişoreanu, Vionelia Băluşe, Petrică Mâţu Stoian, Mirela Petrean, Lena Miclăuş, Aida Busuioc, Adina Roşca, Cătălin Doinaş, Gheorghe Lascoiu şi îndrăgitul Grup al fluieraşilor din comuna Orăştioara de Sus fiind cei care au adus în scenă programul artistic ce s-a dovedit unul de excepţie. Acompaniamentul a fost asigurat de Formaţia Codruţ, de Formaţia Mirela Petrean şi de Formaţia Aida Busuioc. Evenimentul a fost prezentat de Adina Roşca şi de Cătălin Doinaş.
„Ediţia din acest an s-a desfăşurat în baza restricţiilor impuse de normativele în vigoare referitoare la animale. Crescătorii şi producătorii agricoli au avut, din nou, ocazia să se întâlnească între ei, să schimbe păreri şi să ia contact direct cu ultimele informaţii legate de piaţa de profil. Totodată, gurmanzii s-au putut delecta cu tocăniţă de oaie, balmoş, pastramă, sloi, brânză de tot soiul etc. Ne bucurăm de o sărbătoare de tradiţie, care va dăinui, cu siguranţă, şi în timpurile care vor urma. Mulţumesc participanţilor, oaspeţilor, autorităţilor şi echipei care a făcut posibilă continuarea unor astfel de acţiuni marcante pentru comunitate“, a declarat Vasile Marian Inăşescu (foto), primarul din Orăştioara de Sus.
De precizat că fermierii au primit noutăţi despre axele de finanţare a activităţii, reprezentanţii Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Hunedoara punându-le la dispoziţie un stand de unde s-au găsit broşuri menite să le asigure detalii despre cum şi în ce fel îşi pot dezvolta activitatea de zi cu zi.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura