Turist recuperat de salvamontişti, după ce a căzut de pe o stâncă
Un tânăr din Bucureşti a fost la un pas de moarte după ce a căzut de pe o stâncă în Cheile Jieţului, acesta fiind într-o expediţie organizată împreună cu câţiva prieteni. Norocul lui a fost că în cădere s-a oprit de trunchiul unui brad şi nu a ajuns într-o prăpastie foarte adâncă.
Patru tineri din Capitală, care lucrează la construirea unui obiectiv în Deva, au vrut să exploreze Valea Jiului şi au organizat o expediţie în Cheile Jieţului. Cei patru turişti nu şi-au ales însă un traseu marcat şi s-au aventurat printr-o zonă extrem de sălbatică, iar unul dintre ei a alunecat şi a căzut de pe „poteca” îngustă. S-a prăbuşit circa 30 de metri în gol, însă a avut un mare noroc, spun salvatorii montani, care l-au scos din râpă. Turistul s-a oprit de trunchiul unui brad şi astfel a scăpat cu viaţă. Câţiva metri mai jos era o cădere (n.r. prăpastie) care are cel puţin 50 de metri.
„Este vorba de patru tineri bucureşteni care s-au aventurat pe un traseu nemarcat, extrem de abrupt şi plin de roci care se dislocau, dar şi cu vegetaţie, în special muşchi pe care aluneci foarte rău. Unul dintre ei, în vârstă de 30 de ani, a alunecat şi a căzut circa 30 de metri. Acuza lovituri la cap, picioare şi mâini, iar noi am ajuns la el la ora 9.30 şi după ce i-am acordat primul ajutor şi l-am imobilizat, l-am coborât la drum, unde îl aştepta ambulanţa. Intervenţia a fost extrem de dificilă, numai pentru recuperarea lui şi transportul la zona unde era ambulanţa, am avut nevoie de circa trei ore. La intervenţie am fost cinci salvamontişti şi doi jandarmi montani”, a declarat Dumitru Bârlida, şeful Salvamont Petroşani. Tânărul a ajuns la Spitalul de Urgenţă Petroşani, unde este ţinut sub supraveghere din cauza loviturilor la cap, însă este conştient şi viaţa lui nu este în pericol.