Turistă din Cehia, rătăcită în Retezat
Jandarmii montani au fost sesizaţi ieri la amiază, printr-un apel la numărul de urgenţă 112, că o turistă, de naţionalitate cehă, s-a rătăcit, duminică seara, în munţi. Turista se afla împreună cu alte persoane, tot de naţionalitate cehă, grupul campând pe malul lacului de acumulare Gura Apei, din Munţii Retezat. Imediat după apelul respectiv, salvamontişti şi jandarmi montani au plecat către zona indicată că s-ar fi rătăcit femeia. Când au ajuns la locul unde turiştii cehi campaseră, pentru a lua informaţii, au constatat că persoana care se rătăcise s-a întors. Potrivit jandarmilor, femeia în vârstă de 46 ani plecase să culeagă ciuperci cu ceilalţi membri ai grupului, dar s-a despărţit de aceştia şi s-a rătăcit. A petrecut noaptea pe munte, iar în cursul acestei zile, a găsit drumul către locul de campare. Nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. (A.Năstase)