Categories: EvenimentFlash

Turişti cehi accidentaţi în Retezat

Adriana Năstase

Doi turişti cehi, un bărbat şi o femeie, au avut nevoie de ajutorul echipelor de la Salvamont, după ce s-au accidentat, la acest sfârşit de săptămână, în timp ce efectuau drumeţii în zona Lacului Zănoaga, din Masivul Retezat, la aproape 2.000 de metri altitudine.

Intervenţii dificile

Ambii turişti au alunecat pe bolovanii umezi din cauza ploilor şi au suferit fracturi la picioare. Salvamontiştii le-au acordat primele îngrijiri medicale la Refugiul Zănoaga, unde există un serviciu de permanenţă al Salvamont Hunedoara. “În primul caz, este vorba de un tânăr care a alunecat pe mai multe pietre şi a suferit o fractură la un picior. El a fost adus, sâmbătă după-amiază, cu o targă specială, de la Refugiul Zănoaga la Cabana Gura Zlata. Aici a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la spitalul din Haţeg”, a declarat şeful Salvamont Haţeg, Alexandru Bulacu.

Al doilea caz a fost semnalat salvamontiştilor sâmbătă seara, o turistă călcând greşit pe o potecă îngustă şi prinzându-şi un picior între pietre. Femeia a primit îngrijiri medicale la Refugiul Zănoaga, după care, ieri, a fost transportată la Spitalul din Haţeg. Intervenţiile salvamontiştilor în zona Lacului Zănoaga sunt dificile din cauza reliefului accidentat şi a cărărilor înguste. În cazul unor accidente în care victima nu se poate deplasa, salvamontiştii sunt nevoiţi să se folosească de o targă specială, care are două roţi la mijloc. Drumul de la Refugiul Zănoaga până la Cabana Gura Zlata- locul unde poate ajunge o ambulanţă, se poate străbate doar pe jos şi durează cinci ore.

Salvamontiştii recomandă turiştilor să se echipeze corespunzător, inclusiv cu bocanci de munte, atunci când pleacă pe traseele montane.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

9 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

9 ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

9 ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

9 ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

9 ore ago