Categories: StiriUltima Ora

Turişti germani, la un pas de a fi loviţi de un fulger


Doi turişti germani au scăpat cu viaţă după ce un fulger a lovit lângă ei,  în timp ce se aflau în drumeţie în Retezat.
„Cei doi turişti, un bărbat şi o femeie, ambii de 49 de ani, au urcat luni pe vârful Retezat. Când au văzut că se apropie furtuna, au început să coboare. Din păcate, un fulger a lovit în apropierea femeii, aceasta suferind arsuri la faţă şi fiindu-i afectat piciorul drept şi mâna stângă. Bărbatul este în stare de şoc. Medicul Salvamont a propus internarea lor în spital pentru câteva zile”, declară şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean. Incidentul a fost anunţat la numărul de urgenţă 112 de un grup de turişti din Ungaria, iar echipele Salvamont s-au deplasat imediat spre locul în care se aflau victimele. Cei doi au fost coborâţi de pe munte până la Baza Salvamont Râuşor de unde vor fi preluaţi cu ambulanţa şi transportaţi la spital. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago