Turiştii pot ajunge în Staţiunea Parâng pe un drum modernizat ce trece pe sub pârtia de schi

Turiştii pot ajunge în staţiunea Parâng, de lângă Petroşani, pe un drum modernizat de Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara, ceea ce permite ca accesul cu maşina să fie posibil, de ieri, pe tot parcursul anului şi nu doar până în luna noiembrie, cum se întâmpla până acum.

Și o parcare cu 100 de locuri
Drumul pleacă de la Cabana Rusu, de lângă Petroşani, şi urcă, circa patru kilometri, până la o altitudine de 1.600 de metri, în Masivul Parâng.
Pentru ca sporturile de iarnă să poată fi prac­ticate în cele mai bune condiţii, pe traseul dru­mului au fost construite două tuneluri pentru ma­şini, care trec pe sub pârtia de schi.
„Acest drum este o investiţie foarte importantă în contextul dezvoltării turismului în Valea Jiului. Atât turiştii, cât şi localnicii se pot bucura de un drum modern, care asigură un acces sigur şi con­fortabil. Ne aşteptăm la o creştere semnificativă a numărului de turişti şi la dezvoltarea staţiunii. Nu ne oprim aici, am solicitat administraţiei lo­cale o porţiune de teren pentru a amenaja aici şi o parcare de 100 de locuri”, a declarat preşe­dintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Laurenţiu Nistor, prezent la inaugurarea şoselei montane.
Proiectul a vizat lărgirea părţii carosabile la patru metri şi turnarea de asfalt, amenajarea de rigole betonate, construirea de podeţe, ziduri de sprijin şi montarea unor parapeţi de siguranţă.
Lucrările la acest obiectiv de investiţii al CJ Hunedoara au început în toamna anului 2018, în baza unui contract de finanţare derulat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) 2, în valoare de 17,9 milioane de lei.
Primăria municipiului Petroşani este partener în acest proiect, în cadrul căruia a pus la dis­po­ziţie suprafeţele de teren din domeniul public ne­cesare amenajării drumului judeţean. AGERPRES/(AS -autor: Sorin Blada, editor: Karina Olteanu)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

24 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago