Turistul danez şi-a primit portofelul
Un danez a venit să se distreze pe pârtiile de la Straja, însă a ajuns să îşi piardă portofelul în care erau actele sale, dar şi valută. Pentru a fi găsit, jandarmii montani din cadrul Postului Straja au fost sesizaţi. Aceştia au verificat zona şi au anunţat cabanierii în legătură cu acest lucru. Trei ore mai târziu, un cabanier din staţiune l-a găsit în zăpadă şi l-a predat jandarmilor. Din fericire pentru cetăţeanul străin, din portofel nu lipsea nimic. (L.Goangă)