Categories: Sport

Turneul de tenis de la Zadar, anulat la o zi după debut

Finala turneului de tenis de la Zadar, din circuitul Adria Tour, organizat de numărul unu mondial, sârbul Novak Djokovic, a fost anulată, duminică, după ce bulgarul Grigor Dimitrov (foto) a anunţat că a fost testat pozitiv la noul coronavirus, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Grigor Dimitrov (29 de ani), cel mai important tenisman infectat cu COVID-19, a participat la turneul din Croaţia, dar s-a retras după primul său meci, de sâmbătă, acuzând o stare de rău.
„Vreau să îmi anunţ fanii şi prietenii că am fost testat pozitiv la COVID-19 la revenirea la Monaco“, a scris fostul număr trei mondial pe Instagram. „Vreau să mă asigur că toată lumea cu care am venit în contact în ultimele zile va fi testată şi va lua măsurile necesare de protecţie. Îmi pare rău dacă am făcut rău cuiva. Acum am ajuns acasă şi mă tratez. Vă mulţumesc pentru susţinere şi vă rog să aveţi grijă şi să fiţi sănătoşi“, a mai transmis Dimitrov (19 ATP). După ce el a renunţat la turneu, a fost înlocuit cu croatul Nino Serdarusic.
În consecinţă, finala turneului, în care urma să joace Novak Djokovic şi rusul Andrei Rublev, a fost anulată. De asemenea, şi tenismanul croat Borna Coric, care a participat la turneul de la Zadar, a fost testat pozitiv la COVID-19, a anunţat ieri, numărul 33 mondial.
Circuitul Adria Tour, organizat de Djokovic în Balcani pentru a strânge bani în scopuri caritabile şi pentru a oferi unor jucători meciuri într-un sezon competiţional suspendat din martie până în august din cauza pandemiei de coronavirus, a început cu etapa de la Belgrad, câştigată de austriacul Dominic Thiem, şi ar urma să continue cu o a treia etapă, în Bosnia (Banja Luka, 3/4 iulie), după ce turneul din Muntenegru (27/28 iunie) a fost anulat. (N. Gavrea)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

24 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago