Turnul de pază medieval de la Crivadia se înalţă pe marginea stâncoasă a apei Merişor.
Monumentul a fost construit din piatră de calcar locală, având o formă interesantă, perfect circulară. Intrarea fortificaţiei se afla în partea de nord, la 2 m înălţime de suprafaţa solului, accesul practicându-se cu ajutorul unei scări. Diametrul interior al clădirii este de peste 13 m. Pe partea de sud şi vest se află şapte creneluri, situate la 1-1,50 m unul de altul. La exterior crenelurile sunt late de 0,30 m şi înalte de 0,50 m, iar în interior late de 1-1,20 m şi înalte de 1,50 m. În interior, în partea de sus a turnului, se putea observa o platformă de luptă cu parapetul lat de 1 m şi înalt de 0,80 m. Turnul a fost ridicat în prima jumătate a secolului al XVI-lea, construirea lui fiind pomenită în 1528. El se afla la capătul vechiului drum care lega Ţara Românească şi Transilvania, care venea dinspre Pasul Vulcan – Dealul Babii – Pasul Merişor. Putea servi şi ca punct vamal.
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…