Comunitate

UAMS Baia de Criș: Decembrie, o lună specială

Magdalena Șerban

Ar trebui ca nimeni din lumea aceasta să nu fie privat de bucuria pe care o aduce Crăciunul. La Uni­tatea de Asistență Medico-Socială Baia de Criș, lucrurile sunt deja pregătite, așa că asistații social găzduiți de instituție vor avea parte de masă festivă și mici surprize, sub formă de daruri. Nici sărbătoriții lunii decembrie nu vor fi lăsați la o parte.

Suflete încălzite de zâmbete
„De data aceasta, nu vom avea o acțiune de tipul 2 în 1, ci Sărbătoriții Lunii îi vom celebra separat de Crăciun. Le vom spune la mulți ani și le vom trasmite gânduri minunate și sănătate lui Florian Ceteraș, lui Daniel Cutean și Auricăi Neacșu. Cu toții vor servi câte o bucată de tort și un pahar de suc, în cinstea sărbătoriților. Apoi, de sărbători, urmează o masă tra­di­țio­nală, din meniu nelipsind toba, cârnații, jumările și sarmalele, adică ceea ce e specific pentru obiceiurile noastre culinare. Și, bineînțeles, vor mai avea prăjituri și cozonac. Iar pen­tru că Moșul nu poate veni cu mâna goală, vor primi fructe și dulciuri, măcar cât să le punem un mic zâm­bet pe buze. Pentru mulți ar părea un gest mărunt, dar pentru ei cântărește foarte mult. Este o bucurie și pentru noi când știm că putem să le facem un mic bine. Să-i țină bunul Dumnezeu sănătoși și să le vegheze viața. Iar pentru că deja ne apropiem de ma­rele Praznic Creștin, dați-mi voie să le urez tuturor hunedorenilor Crăciun Binecu­vân­tat! Să aveți parte de tot ceea ce vă doriți și să fiți înconjurați de oameni cu inimă bună și lucruri care să vă bu­cu­re sufletul. Doamne ajută!“, a trans­mis Diana Bulz (foto), mana­ge­rul Unității de Asis­tență Me­dico-Socială Baia de Criş.

 

 

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura