EvenimentFlash

Ucişi de neatenţia la volan

Andreea Lazăr, Ciprian Marinuţ

Două vieţi au fost curmate din cauza neatenţiei la volan. O tânără de 18 ani şi un tânăr, de 23 de ani şi-au pierdut viaţa în accidente de circulaţie, la sfârşitul săptămânii trecute.

A murit o speranţă

Fotbalistul Corobea Cristian (foto), transferat în această iarnă de la FC Hunedoara la Club Jiul Petroşani, şi-a pierdut viaţa la numai 23 de ani, într-un accident de circulaţie produs ieri dimineaţă. După partida din deplasare cu Minerul Motru, pierdută de Club Jiul Petroşani cu scorul de 2-0, fotbaliştii echipei din Valea Jiului au primit liber până astăzi. Tânărul fundaş Cristian Corobea (23 de ani) a decis să-şi petreacă weekend-ul acasă, la Hunedoara. În cursul dimineţii de ieri, în jurul orelor 4.00, în drum spre casă, acesta a avut neşansa de a fi pasagerul din dreapta al maşinii care, în zona podului peste râul Strei, din localitatea Călan, s-a izbit de un copac. Fotbalistul Corobea a decedat pe loc. „E o mare pierdere, deoarece el era varianta ideală pentru postul de fundaş stânga. E mare păcat să se piardă o viaţă la numai 23 de ani…” a declarat antrenorul echipei Club Jiul, Daniel Huza, la aflarea veştii.

Târâtă 30 de metri sub autocar

Sfârşit tragic şi pentru eleva Toma Daniela, de 18 ani, de la Colegiul Naţional Decebal din Deva. Tânăra a fost lovită de un microbuz, sâmbătă seara, în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni. Accidentul s-a produs pe DN7, la ieşirea din Deva spre Simeria, în zona fabricii de biciclete. În urma impactului, eleva a fost proiectată într-un autocar şi târâtă 30 de metri. Din nefericire, tânăra nu a mai avut nici o şansă, murind pe loc.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura