Udemeriştii acuzã o campanie discriminatorie

Sorina Popa

Preşedintele organizaţiei municipale Hunedoara a UDMR, Babos Aranka (foto), a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că „este foarte interesant ce s-a întâmplat în campania electorală care tocmai s-a încheiat, deoarece în zonele unde PSD era responsabil, Bende Barna a luat puţine voturi”.

Nu vor susţine candidatul propus de USP

„Această campanie discriminatorie împotriva unei comunităţi etnice şi a unui candidat independent aparţinând etniei maghiare s-a dovedit poate cea mai agresivă campanie din municipiile ţării. În afară de UDMR, nici un alt partid sau alianţă nu s-a împotrivit campaniei naţionaliste din municipiul Hunedoara. În calitatea mea de preşedinte de organizaţie, consider că UDMR a avut o campanie corectă, deschisă, care s-a adresat deopotrivă comunităţii noastre, maghiare şi române din oraş. Organizaţia UDMR Hunedoara este fermă în a refuza manifestările naţionaliste şi şovine. Actualul primar al municipiului Hunedoara a propus UDMR postul de viceprimar, dar noi nu putem fi părtaşi cu un partid care nu s-a comportat corect. Ca atare, UDMR nu va susţine candidatul propus de USP pentru a prelua funcţia de viceprimar al Hunedoarei”, a declarat Babos Aranka. Ea a mai precizat că UDMR Hunedoara va beneficia şi pe mai departe de întregul sprijin al liderilor organizaţiilor judeţene şi naţionale ale UDMR în demersurile sale. Potrivit lui Aranka, UDMR va promova, în Consiliul Local Hunedoara, în următorii patru ani, programul politic cu care a intrat în campania electorală.

Mulţumit de rezultat

Vicepreşedintele Ferenczi István a arătat că deşi organizaţia municipală Hunedoara a UDMR a trecut prin cele mai dure alegeri din 1990 încoace, iar prezenţa reală la vot a fost de peste 60 la sută, acestea s-au încheiat cu un rezultat pozitiv, numărul de voturi primit de Uniune în oraş fiind cu opt la sută  mai mare decât în urmă cu patru ani. „Am avut dubii asupra corectitudinii procesului de vot. UDMR a depus contestaţii şi sesizări şi chiar a cerut anularea votului, însă aceste demersuri au fost refuzate de către organele în drept”, a subliniat Ferenczi István.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • bravo oronko!!!!! dar de cei 1000 de maghiari care au lipsit la vot de ce nu vorbesti????? sau tot psd i-a tinut in casa sa nu-l voteze pe doctor??? sau pe scena udmr tot romanii l-au urcat sa cante imnul vostru aici in ardealul sfant??? sau cum ati pierdut la gen 6 unde votau etnicii ai uitat sa explici!!!! doctorul era un candidat fff bun dar voi l-ati lucrat ca devenea periculos pentru nenea winkler si tokaci! cu asta trebuia sa incepi. Psd si-a facut datoria doctore si suntem mandri ca am lucrat pentru tine dar vezi ce faci cu binevoitorii din udmr!!!!!!

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago