Categories: Eveniment

Ultima amânare în dosarul „baronilor fierului”

Natalia Bumbac

Procesul „baronilor fierului” a avut ieri un nou termen de judecată la Tribunalul Hunedoara. La proces au fost prezente toate părţile din dosar, iar doi dintre inculpaţi au cerut acordarea unui alt termen, pe motiv că nu sunt asistaţi juridic, deoarece au reziliat contractele cu apărătorii aleşi.
În consecinţă, instanţa a luat act de cererea părţilor din dosar şi a afirmat că nu va mai acorda o nouă amânare pe acest motiv. Prin urmare, pentru a evita tergiversarea judecăţii pe argumentele invocate de inculpaţi, instanţa a decis să facă o cerere către Baroul de Avocaţi Hunedoara, pentru ca pe tot parcursul procesului, aceştia să beneficieze de apărători din oficiu, indiferent dacă au sau nu un avocat ales. Totodată, instanţa le-a mai reamintit că Noul Cod Penal a fost întocmit în aşa fel, încât judecarea dosarelor să se facă cu celeritate.
Tot la termenul de ieri, Viorel Florin Oprea, aflat în arest preventiv, a dorit să contraargumenteze acuzaţiile aduse de procurori, care au stat la baza arestării sale şi anume, faptul că s-ar fi sustras de la urmărirea penală. Acesta a arătat că se afla în străinătate atunci când a fost extinsă cercetarea penală asupra sa şi nu a fost citat la domiciliu, deşi procurorii cunoşteau adresa la care locuia în afara ţării. Totodată, Oprea nu a solicitat să fie scos din arest preventiv, deoarece doreşte să aducă argumente mult mai solide, încât să convingă magistraţii că a fost încarcerat pe nedrept. Pe numele lui Oprea a fost emis un mandat de arestare în lipsă, iar ulterior a fost pus în executare, fiind ultimul inculpat din dosar care se află în spatele gratiilor.
Vă reamintim că gruparea formată din 12 hunedoreni, printre care Dorin Cupeţiu, Adrian Filer, Gheorghe Uscatu şi Viorel Oprea, a fost trimisă în judecată de către procurorii DIICOT în anul 2012. Aceştia sunt acuzaţi că ar fi derulat o serie de activităţi comerciale ilegale cu produse laminate, iar prejudiciul creat statului se ridică la aproximativ două milioane de euro.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nos­tru spun că un ales…

5 minute ago

„Să ne luăm țara înapoi!”, „Să vă fie frică, poporul se ridică!” au strigat protestarii la manifestarea de ieri

Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scan­dat „Libertate” și…

5 minute ago

Bulina albă

Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…

5 minute ago

Bulina neagră

Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…

6 minute ago

Gospodărie distrusă, animale moarte

Un incendiu s-a pornit la o gospo­dărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…

8 minute ago

Nu face pușcărie, deși era să-și omoare fiul

Tribunalul Hunedoara l-a con­dam­nat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…

8 minute ago